Armaghedon Quijote

Câta vreme nimeni nu si-a asumat paternitatea sau maternitatea „Armeghedonului presei oradene”, s-ar fi cuvenit sa-l tratam ca pe o bârfa oarecare, buna de mestecat la o cafea sau un sprit.

Fiindca documentele iscalite – vorba lui Caragiale – anonimus olahus, nu au,
îndeobste, nici o greutate. Însa cum Armaghedonul de ‘jde pagini
ce a navalit în cutiile postale ale redactiilor oradene are aproape o
kila, e clar ca trage greu la cântar.

Întesat cu jumatati de minciuna si sferturi de adevar, acest veritabil
letopiset al presei oradene post-revolutionare a necesitat rabdarea si meticulozitatea
unei echipe de Mironi Costini demni de o cauza mai buna.

Dar ca tot veni vorba de contemporanul lui Grigore Ureche, e demn de retinut
ca mintosii ce au încropit Armaghedonul nu se sfiesc sa pretinda ca au
ascultat si înregistrat la greu convorbirile telefonice ale ziaristilor.

Ei na, si ce mare problema? – cum ne-a zis mai alaltaieri un prim-procuror.
Ba chiar ar trebui sa ne bucuram ca, în sfârsit, cineva îi
asculta si pe ziaristi…

Cristian Horgos