Persoanele în cauză au fost depistate de poliţiştii bihoreni în incinta sau în zona adiacentă unor pieţe din Oradea sau din localităţile bihorene Beiuş, Tinca, Marghita şi Valea lui Mihai, în timp ce deţineau şi ofereau spre comercializare 37.757 de petarde, pocnitori sau artificii, toate fiind produse pirotehnice interzise la deţinere şi comercializare. Obiectele pirotehnice găsite asupra celor 36 de persoane au fost ridicate în vederea confiscării şi în fiecare dintre cazuri a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Artificii şi petarde confiscate
În preajma Revelionului, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, poliţiştii din Beiuş, Tinca, Marghita şi Valea lui Mihai au depistat 36 de persoane faţă de care au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi comercializare de produse pirotehnice fără autorizaţie.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea S.A. (ADLO) a lansat al patrulea apel de depunere a candidaturilor pentru admiterea în Incubatorul de Afaceri „Cresc Oradea Mare”.
FC Bihor
A fost semnat protocolul de colaborare dintre FC Bihor și JC Liberty Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bărbat de 79 de ani, din zona Beiușului, căutat de familie și de Poliție după ce a dispărut de acasă
S-a dat alerta în zona orașului Beiuș, unde polițiștii și familia îl caută pe un bărbat de 79 de ani, care a dispărut de acasă în cursul dimineții de miercuri și nu s-a întors.
BIHON Sport local
Ziua de miercuri, 24 aprilie, a fost rezervată meciurilor din semifinalele fazei județene a Cupei României.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro îți oferă șansa să câștigi o invitație dublă la spectacolul LORD OF THE DANCE by Michael Flatley din 23 mai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!