Artista Adela Rusu, membru al GPU

De Crina Dobocan
Artista Adela Rusu, membru al GPU
Apreciatul artist fotograf Adela Rusu a devenit membru al Global Photographic Union (GPU). GPU este una dintre cele mai importante organizaţii fotografice din lume, cu sediul în Grecia, dar reprezentată pe patru continente.

Pe lângă acceptarea ca membru în GPU, Adela a obținut și două distincții (Crown 1 și Crown 2) ca urmare a îndeplinirii punctajului cerut de organizaţie în acest sens. În calcul au fost luate premiile, participările, respectiv acceptările fotografiilor sale, la saloane internaţionale de artă fotografică.

„Mulțumesc președintelui Manolis Metzakis pentru acceptarea mea ca membru al GPU și pentru distincțiile Crown 1 și Crown 2, pe care le-am obținut în urma fotografiilor mele acceptate și premiate la saloanele internaționale. Noul statut este o recunoaştere a muncii mele. Urmează să primesc prin poştă cardul de membru, distincţia şi diploma”, a spus Adela Rusu.

În noua sa calitate de membru, artista va putea participa la toate evenimentele organizate de GPU. De altfel, preşedintele organizaţiei din Grecia i-a şi solicitat Adelei sprijinul în realizarea unui eveniment fotografic care va avea loc în Maramureş şi Sălaj, în anul 2019.
Adela Rusu a devenit astfel al șaselea membru din România al acestei uniuni fotografice.

Adela Rusu mai este membră în Federația Internațională de Artă Fotografică ( EFIAP/b), dar şi membru emerit al Asociației Artiștilor Fotografi din România (EAAFR) şi membru în Photographic Society of America (PSA).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !