AS Politehnica, la prima infrangere cu noul antrenor

De Marcel Hoster
AS Politehnica, la prima infrangere cu noul antrenor
Noul antrenor al handbaliştilor de la AS Politehnica Timişoara nu a reuşit încă să ducă echipa bănăţeană spre prima victorie în mandatul său. Formaţia a pierdut meciul susţinut în deplasare împotriva celor de la HC Odorhei, scor 25 – 28.

Cu un antrenor nou la timonă, AS Politehnica a fost învinsă de cei de la Odorheiul Secuiesc. Gligore Czari nu a reuşit să găsească o baghetă magică şi formaţia alb-violetă a pierdut în deplasare, cu scorul de 25-28. Începutul a fost bun pentru gazde, ei au condus, dar avantajul de 2 – 0 a fost repede remontat de cei de la AS Politehnica. Timişoara a dus scorul la 2-3. S-a ajuns mai apoi la 5-5, iar Timişoara a preluat avantajul cu 6-5. Până la pauză s-a mers cap la cap şi scorul a ajuns la 14 – 13 .

Cei de la HC Odorhei au dominat cea de a doua parte a întâlnirii, chiar dacă AS Politehnica s-a apropiat, în minutul 42, la un singur gol diferenţă.

Bănăţenii au încercat să egaleze situaţia, dar gazdele s-au dovedit mai bune şi au învins cu 28-25

Pentru Politehnica au marcat Fenici – 7 goluri, Grasu – 6, Ignat – 4, Mrakic – 3, Timofte – 2, Stan – 2.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !