Asigurarea bunăstării animalelor

De Simona Drimbău
Condiţii bune pentru animale
Condiţii bune pentru animale
Nu efectuaţi transporturi de animale în condiţii meteo cu temperaturi foarte scăzute.

Pe fondul evoluţiei unor fenomene meteorologice severe ANSVSA vine cu mai multe recomandări pentru crescătorii de animale.

Astfel, aceştia sunt sfătuiţi să asigure un adăpost corespunzator pentru animale, care să poată oferi protecţie faţă de acţiunea directa a frigului şi zăpezii. Este necesară şi asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzatoare atât cantitativ cât şi calitativ.

De respectat

Asigurarea bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare şi de furajare. Inspectorii sanitari veterinari recomandă să se acorde o atenţie deosebită instalaţiei de adăpare, având în vedere riscul de înghet al acesteia.

La orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor, precum şi la apariţia unor modificări comportamentale, deţinătorul are obligaţia ca pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate a animalelor din localitatea respectivă sau DSVSA local. De asemenea, în cazul în care, din cauza intemperiilor se produc pagube care afectează bunăstarea animalelor, proprietarii sunt obligaţi să anunţe de urgenţă primăria sau DSVSA local pentru a fi luate măsurile necesare.

Transportatorii sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar putea provoca răni sau suferinţe inutile. La temperaturi scăzute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu cel puţin 25% din capacitatea maximă de încarcare autorizată în funcţie de specie, talie, vârstă şi stare fiziologică. Pentru călătorii de peste opt ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de comfort termic în compartimentul animalelor. Porcinele sunt foarte sensibile la temperaturile scăzute, astfel că în cazul în care în timpul călătoriei temperatura ambientală coboară sub 0°C, este obligatoriu ca, mijlocul de transport să fie dotat cu un mecanism de reglare a temperaturii.

Simptomele stresului de frig sunt: frisoane, horipilaţie -se ridică părul/blana, îngrămadire pentru a conserva caldura, letargie şi somnolenţă, colaps.

Consiliile locale trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi neutralizare a deşeurilor animaliere. De asemenea, conform prevederilor legale, Consiliile locale au obligaţia ca, în adăposturile animalelor, să asigure respectarea normelor de protecţie a acestora, respectiv cazarea, transportul şi îngrijirea corespunzatoare a acestora.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !