Asistentă, la prostituţie cu fiica ei

6Comentarii
Asistentă, la prostituţie cu fiica ei
O asistentă maternală profesionistă, din oraşul Băbeni, judeţul Vâlcea, care are în grijă, de patru ani, un băiat, a fost prinsă de jandarmi prostituându-se într-o parcare de pe DN 7

“Am aflat, marţi, că Monica Bârsoianu, în vârstă de 34 de ani, asistent maternal profesionist, care are în grijă un băieţel de 12 ani, a fost prinsă de jandarmi, împreună cu fiica ei de 15 ani, la prostituţie.

 

Asistenta a fost găsită în parcarea Budeşti, în seara de 6 mai, în jurul orelor 21.30. Am discutat cu poliţia şi cu jandarmii care au făcut verificări şi s-a dovedit că a fost prinsă la prostituţie şi amendată.

 

Vineri, îi desfacem contractul de muncă şi îi retragem şi atestatul. Asistenta are băieţelul în grijă de patru ani şi în această perioadă a fost foarte bine îngrijit şi nu au fost niciodată probleme”, a declarat, miercuri, directorul adjunct al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, Roxana Radu.

Miercuri, reprezentanţii din cadrul DGASPC au mers la domiciliul Monicăi Bârsoianu ca să îi ia copilul, dar aceasta nu a fost găsită acasă.

“Angajaţii direcţiei care s-au dus să ia băiatul nu au găsit-o pe femeie la domiciliu. A fost găsit doar soţul ei care a declarat că e plecată de acasă, împreună cu fata ei şi băiatul din data de 4 mai, în oraşul Scorniceşti, judeţul Olt. Am anunţat Poliţia şi am dat-o în urmărire generală pentru că trebuie să găsim copilul neapărat şi să îl luăm. Conform contractului pe care îl are cu direcţia ea era obligată să ne anunţe de fiecare dată când pleca cu copilul din localitate”, a mai declarat, miercuri, Roxana Radu.

În judeţul Vâlcea sunt peste 400 de asistente maternale care au în grijă copii. Conducerea DGASPC afirmă că nu s-a mai confruntat cu o asemenea problemă niciodată şi că s-au mai desfăcut contracte şi retras atestate unor asistenţi maternali profesionişti din lipsa condiţiilor de creştere a copiilor sau pentru că micuţii nu erau bine îngrijiţi.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor