Asistenţa socială, în vizor

Asistenţa socială, în vizor
REŞIŢA – În municipiul nostru există din păcate, foarte multe persoane care necesită asistenţă socială. În acest sens, sunt mai multe forme de asistenţă socială, dar una dintre cele mai importante este asigurarea unui venit minim garantat celor care au nevoie.

Aceşti oameni primesc banii doar dacă prestează un anumit număr de ore de muncă. Din fericire, aleşii neamului s-au gândit şi la această categorie de cetăţeni şi au majorat cuamtumul ajutorului social. Nu prea mult.

Nivelul venitului minim garantat a fost indexat cu 4,5 %, începând cu 1 ianuarie 2007. Astfel, o singură persoană va primi 96 de lei, faţă de 92 de lei cât primea până la 31 decembrie 2006, familiile cu două persoane vor primi 173 de lei, faţă de 166, familiile cu trei persoane 241 de lei, faţă de 231 lei, familiile cu patru persoane 300 de lei, faţă de 287, iar familiile de cinci persoane 356 de lei, faţă de 341 lei.

De asemenea, se va acorda suma de 24 de lei pentru fiecare persoană, peste numărul de cinci persoane din familie. Fondurile necesare pentru plata ajutorului social, sunt de circa 26 de milioane de lei, pentru un număr aproximativ de 480.000 de familii şi persoane singure, beneficiare.

Anca Preda



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase