Asistente la calculatoare

2Comentarii
Asistente la calculatoare
Ministerul Sănătăţii vrea să iniţieze 4000 de asistente din cele circa 400 de spitale din toată ţara în tainele calculatorului.

Cursul se organizează prin Programul Operaţional Sectorial “Dezvoltarea resurselor umane”, în cadrul axei prioritare 3 „Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor” – domeniul major de intervenţie 3.2 „Formare profesională şi sprijin pentru întreprinderi şi angajaţi pentru promovarea adaptabilităţii” şi are o valoare totală de 10.635.085.00 de lei, din care 1.419.000.00 de lei reprezintă contribuţia beneficiarului.

Cele 4000 de asistente medicale, cu sau fără cunoştinţe de bază în operarea calculatoarelor, vor fi instruite în vederea obţinerii certificatului ECDL (European Computer Driving Licence), care în ultimii ani a devenit  obligatoriu la angajarea în mai multe domenii. În plus, alte 400 de asistente medicale (câte una din fiecare spital), care utilizează computerele şi au informaţii de informatică medicală, vor fi pregătite pentru a deveni formatori.

De reţinut că în ultimii ani, tot mai multe asistente medicale mânuiesc cu dexteritate calculatorul şi în unele clinici o condiţie la angajare este şi această calitate dobândită.

O.Ş.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor