Curtea constată că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale. Astfel, se dă relevanță de natură penală unui moment ulterior săvârșirii și chiar consumării infracțiunii. Intenția legiuitorului a fost aceea de a înlătura inconvenientele unei recalculări, frecvent solicitată de conducătorii auto, recalculare care prezenta un anumit grad de incertitudine asupra valorii alcolemiei recalcularea realizându-se în special pe baza declarațiilor apreciate ca subiective de conducătorii auto.
Declararea neconstituțională a sintagmei la momentul prelevării mostrelor biologice face ca, prin revenirea la relevanța penală a momentului conducerii și nu al prelevării, necesitatea recalcularii, alcoolemiei să se impună din nou, mai ales în cazul în care recoltarea este situată temporal la un moment îndepărtat consumării faptei.
Se impune astfel să se revină la prelevarea a două probe biologice la interval de o ora pentru stabilirea valorii alcoolemiei la momentul conducerii pe drumurile publice.
Există posibilitatea ca dosarele care vizează săvârșirea unor astfel de fapte de către conducătorii auto în perioada 1 februarie 2014- 16 decembrie 2014 (data publicării în Monitorul Oficial) să fie finalizată fie cu soluție de netrimitere în judecată fie cu soluție de achitare ca urmare a imposibilității stabilirii alcoolemiei la momentul la care conducătorul auto a condus efectiv pe drumurile publice.
Advertorial
Citiți principiile noastre de moderare aici!