„Aşteptăm decizia ARACIP”

„Aşteptăm decizia ARACIP”
ORADEA/BUCURESTI – Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor anunţă că Agenţia Română pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar nu a trimis încă decizia în cazul scandalului izbugnit la Liceu particular „Georgiana” din Oradea, dar că se aşteaptă ca înştiinţarea să sosească oricând.

„Noi am sesizat ARACIP-ul care a trimis o comisie de verificare, dar rezultatul raportului şi decizia în acest caz nu au fost încă transmise către noi. O cauză ar putea fi că luna august este luna concediilor, dar ne aşteptăm să sosească în orice moment”, ne-a declarat Silviu Torjoc, inspector general adjunct al IŞJ Bihor.

Absolvenţi „împrumutaţi”

Reamintim că la prima sesiune de Bacalaureat Şcoala „Georgiana” a înscris 52 de candidaţi, dar dintre aceştia au fost câţiva care nu erau absolvenţi ai unităţii şi absolvenţi din alte generaţii. „Şcoala a trimis un tabel cu 52 de candidaţi declaraţi din seria curentă deşi erau şi absolvenţi din alte generaţii. Dintre aceştia, opt au fost eliminaţi de comisia judeţeană, trei nu s-au prezentat, iar alţi trei nu aveau situaţia şcolară clară, astfel că numărul celor care nu îşi pot justifica studiile a ajuns la 11”, informa, la momentul declanşării scandalului, Ioan Şereş, şeful IŞJ Bihor.

Conducerea IŞJ Bihor anunţa că scopul verificărilor nu a fost desfiinţarea şcolii, ci descoperirea unui motiv pentru păstrarea în examen a absolvenţilor. Dintre cei 41 de candidaţi de la şcoală, un număr de 40 au promovat, iar cu excepţia celor trei care nu îşi pot justifica studiile, toţi au primit diplomele de Bac.

Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !