Aşteptaţi după taloane

1Comentariu
ORADEA - Bihorenii care nu au primit acasă taloanele pentru analize, în cadrul Programului naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, deşi sunt născuţi în perioada iulie-decembrie sau ianuarie, sunt aşteptaţi la sediul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.

Aici se află 22.417 de plicuri returnate pentru că destinatarii nu au fost găsiţi acasă ori şi-au schimbat domiciliul. Aceste plicuri au fost returnate în trei etape: în octombrie un număr de 6.601 de bucăţi, la mijlocul lui decembrie 3.491 de bucăţi, iar în ianuarie au ajuns restul, adică un număr de 12.325 de bucăţi. „Până în data de 22 ianuarie 2008, din totalul de 22.417 plicuri aflate la sediul CAS Bihor, un număr de 467 au ajuns în posesia persoanelor de drept. Un număr de 215 persoane au depus la CAS Bihor o informare cu privire la faptul că nu au primit acasă taloanele dar şi că acestea nu se află nici la noi. Lista cu datele de identificare a acestor persoane s-a transmis Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, pentru a se verifica dacă taloanele pentru acele persoane s-au tipărit”, susţine Oana Giurcă, purtător de cuvânt al CAS Bihor.

Pentru ca taloanele returnate să poată fi puse la dispoziţia persoanelor în drept, se depune la sediul CAS Bihor o copie a actului de identitate însoţită de o cerere tip eliberată la CAS Bihor, pentru ca ulterior, persoanele să se poată prezenta cu taloanele obţinute la medicii de familie. Astfel, Oana Giurcă îi îndeamnă pe toţi bihorenii născuţi în perioada iulie-decembrie sau ianuarie şi care nu au primit încă taloanele, să sune la numerele: 0259/476.830, 0259/476.829 sau 0259/454.192 interior 209, pentru informarea acestora cu privire la existenţa plicului cu taloane la sediul CAS Bihor.

Viorica Borz



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor