Atac armat soldat cu 3 polițiști morți în Canada

Atac armat soldat cu 3 polițiști morți în Canada
Trei polițiști au fost uciși și alți doi au fost răniți, miercuri seara, de către un bărbat înarmat (în vârstă de 24 de ani), la Moncton, principalul oraş din New Brunswick, o provincie în estul Canadei, a anunțat poliţia federală.

O urmărire era în curs, în noaptea de miercuri spre joi, într-o încercare de localizare a suspectului, un bărbat în vârstă de 24 de ani, identificat ca fiind Justin Bourque de către Jandarmeria Regală din Canada (GRC), într-un mesaj postat pe contul de Twitter, în care nu sunt precizate circumstanţele atacului. 

În fotografia dată publicității de către Jandarmeria din New Brunswick apare un bărbat cu părul ceva mai lung, blond, şi o bandă de pe cap, nebărbierit şi cu un rucsac kaki în spate.

Potrivit poliției, suspectul se ascundea într-un cartier plin de vegetaţie din nordul oraşului.

„Adresez cele mai sincere condoleanţe familiilor poliţiştilor decedaţi şi colegilor acestora. Curajul şi acţiunea lor de (miercuri) seara vor rămâne întipărite în amintirile noastre. Este vorba despre o seară foarte dificilă pentru comunitatea noastră, rămâneţi calmi, dar vigilenţi. Sunt încrezător în faptul că GRC va restaura în curând pacea şi ordinea”, a declarat George Leblanc, primarul orașului Moncton (70 000 de locuitori).

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase