Atac letal asupra musulmanilor din nordul Londrei!

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
1Comentariu
Atac letal asupra musulmanilor din nordul Londrei!
O camionetă a intrat într-un grup de pietoni în apropierea moscheii din Finsbury Park, după o slujbă de Ramadan, duminică noaptea.

Pietonii se aflau chiar în faţa unui centru de reuniune al musulmanilor – Muslin Welfare House.

Sunt confirmaţi un mort şi zece răniţi, opt dintre aceştia fiind în spital. Suspectul, în vârstă de 48 de ani, a fost arestat, după ce fusese reţinut de cetăţeni. „O să-i omor pe toţi musulmanii!”, spun martorii că ar fi urlat suspectul, în momentul în care intra cu maşina în pietoni. În ciuda faptului că sunt presupuneri că ar mai fi fost două persoane în camionetă, Poliţia londoneză transmite că, cel puţin deocamdată, nu sunt şi alţi suspecţi.

Primarul Londrei, Sadiq Khan a descris tragedia ca pe „un atac terorist oribil”. Premierul Theresa May a convocat o întrunire de urgenţă, în urma tragediei.

Comunitatea musulmană a condamnat ceea ce consideră „un atac malefic, de neînţeles”.

Istoric recent tulburător

Atacul a avut loc duminică noaptea, la ora locală 0:20 (2:20, ora României), pe strada Seven Sisters.

Este al treilea atac de acest tip produs în Londra, în ultimele trei luni, după ce camionete intraseră în pietoni, pe podurile ultracentrale Westminster şi London Bridge.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor