Atacanţii rămân datori

2Comentarii
Atacanţii rămân datori
FC Bihor ratează etapă de etapă ocazii imense de gol, deşi are în lot patru atacanţi cu experienţă la nivelul ligii secunde.

În retur, în toate meciurile disputate FC Bihor a irosit mai multe oportunităţi decât adversarii. La fel s-a întâmplat şi miercuri împotriva CS Otopeni, joc în care „roş-albaştrii” (n.r. – care mai nou evoluează în alb) nu au fructificat cel puţin cinci situaţii evidente de a marca. În rolurile principale atacanţii: Luca (2), Elek (2) şi Lukacs (1). Antrenorul Dan Dobai recunoştea într-o emisiune televizată că dacă „ne-ar fi intrat toate ocaziile, probabil am fi avut cu zece puncte în plus”.

La finalul meciului câştigat cu Otopeniul, scor 3-1, Dobai nu s-a ferit să-i „înţepe” uşor pe atacanţi. „Este inadmisibil cât am ratat, dar în cele din urmă este bine că ne creăm ocazii de gol. În acest meci am avut cel puţin cinci ocazii de a marca din postură de singur cu portarul, şi nu am făcut-o. Dacă adun numai ocaziile de gol din jocurile cu Argeş şi Otopeni cred că sunt vreo 15”.

Salvaţi de mijlocaşi

Apoi, tehnicianul le-a găsit şi scuze. „Situaţia din clasament generează o presiune, iar teama de a nu greşi îi face să rateze”, crede Dobai.

În retur, cu toată această sarabandă de ratări atacanţii au marcat doar trei goluri, Elek două şi Lukacs unul.
Restul golurilor au fost reuşite de mijlocaşii Sorian, Fl. Pop, Bundea, Chiş şi fundaşii Pocian şi Tînc.
„Lumea aşteaptă de la atacanţi să marcheze asta e clar. Nu ştiu ce se întâmplă, dacă am ştii nu am mai rata. Pur şi simplu se întâmplă, e alegerea de moment. Din păcate, până acum nu am ales soluţiile bune. Sperăm ca pe viitor să ne intre şi nouă. Până la urmă cel mai important lucru e că învinge echipa”, spune Cristi Luca, cel mai experimentat atacant din lotul orădean.

T.B.

FC Bihor – CS Otopeni 3-1



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor