Atelier de decorare a ouălor în tehnica tradiţională

Atelier de decorare a ouălor în tehnica tradiţională
La finalul săptămânii trecute, înainte de a intra în vacanța de Paște, mai mulți elevi din clasele a IX-a B și C de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Oradea, au avut prilejul să descopere străvechiul obicei al decorării ouălor prin metoda încondeierii cu ceară de albine.

Elevii au fost interesaţi de cunoașterea și promovarea tradițiilor și practicilor populare specifice sărbătorilor pascale și au lucrat într-un atelier aplicativ şi atractiv – ca parte a unui proiect educativ intitulat „Folclor și spiritualitate românească” (proiect care își propune să aducă în atenție tradiții și obiceiuri din regiunea noastră, care fac parte din patrimoniul cultural al zonei, punând accent pe cele specifice perioadei pascale).

În cadrul acestui atelier, desfăşurat vineri în sala de lectură a Bibliotecii Colegiului orădean, copiii – îndrumați de doamnele profesoare Anca Gabor și Mihaela Biriș – au lucrat cu migală ouă încondeiate în tehnica tradiţională. S-au folosit ouă de găină, cu coaja albă şi netedă, spălate, fierte şi răcite pe loc (atât cât să le poţi ţine în mână). Apoi cu ajutorul condeiului, confecţionat din tablă, cu un canal subţire prin care se scurge ceara şi prevăzut cu o coada din lemn, învățăceii au trasat pe suprafaţa oului diverse motivele decorative. Ceara topită se ţine într-un vas aflat tot timpul în apropierea unei surse de căldură (un bec aprins – în cazul nostru). Elevii participanți au învăţat să realizeze motive decorative tradiţionale – precum frunza de stejar, pomul vieţii, creanga de brad, etc – arătându-se fascinați și încântaţi să descopere acest meşteşug al încondeierii ouălor, dar totodată și ambiţionaţi de dorinţa de a lucra cât mai bine. Mai mult – participanții la această activitate s-au simţit mult mai aproape de Sărbătoarea Paştelui.

Profesoara Anca Gabor (cea care a inițiat acest proiect de anvergură județenă – la el aducându-și aportul elevi și profesori din mai multe unități de învățământ din Bihor) a declarat la finalul atelierului că scopul acestuia l-a contituit “responsabilizarea elevilor față de valorile socio-culturale locale prin cunoaşterea şi valorificarea elementelor de folclor și spiritualitate, a obiceiurilor şi tradiţiilor româneşti specifice perioadei pascale, prin respectarea, practicarea şi transmiterea lor generaţiilor actuale şi viitoare”.

Mai trebuie spus că încondeierea ouălor reprezintă un obicei străvechi în tradiția românească, ele fiind o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură spirituală specific românească. Cum oul roșu este purtatorul unor semnificații profunde legate de învierea lui Hristos, cât și de reînnoirea naturii, românii s-au ostenit încă din vechime să-l încondeieze, desenând cu ceară motive decorative ancestrale, de o rară frumusețe. Oul – văzut ca un simbol primordial, sămânță a vieții – potrivit traditiei – este vopsit și încondeiat în zilele de joi și sâmbătă din Săptămâna Mare, îndeletnicirea înroșirii oualor fiind o ocupație rezervată aproape în exclusivitate femeilor.

Daniel Topală



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !