Atelier de încondeiat ouă

Atelier de încondeiat ouă
MARGHITA – Elevii Grupului Şcolar Horea din Marghita, coordonaţi de profesorii Anca Gabor, Florina Toth şi Adrian Popa au organizat în această săptămână un atelier de încondeiat ouă de Paşti. „Ancoraţi în tradiţie, 60 de elevi ai şcolii noastre au demonstrat că încă se mai păstrează obiceiul încondeierii ouălor de Paşti.


Elevii au arătat interes şi pricepere
în realizarea unor adevărate opere
de artă
”, a declarat profesorul
Adrian Popa.


Profesorul de religie ortodoxă,
Adrian Popa le-a prezentat elevilor istoricul şi
semnificaţia acestui obicei. După ce au au
primit indicaţiile de muncă, cu
iscusinţă şi migală elevii au scris
pe ouă cele mai frumoase semne şi
culori.

„Tehnica «împistririi
ouălor» însuşită de
participanţi a presupus utilizatea unui instrument
tradiţional numit chişiţă,
bizarcă sau condei. Cu ajutorul acestuia elevii au
încondeiat ouăle cu ceară de albine
încălzită, desenând diferite
motive tradiţionale. Modele precum spicul,
crenguţa de brad, grebla şi alte unelte
agricole, linii curbe, linii frânte motive
florale etc., sunt purtătoare ale unor
semnificaţii arhaice ale vieţii şi ale
morţii, a soarelui, a cunoaşterii şi a
gândirii, eternitatea, purificarea, apa şi
timpul”, a arătat profesorul Adrian Popa.


Premii


Cele mai frumoase lucrări au fost premiate.
Juriului i-a fost greu să selecteze cele mai
reuşite lucrări. Premiul I a fost
câştigat de Csoke Brigitta, premiul II de
Andreea Tolnoi, iar premiul III a fost cucerit de
Georgiana Duca. Claudia Chereji a obţinut o
menţiune. Publicul va putea admira aceste opere de
artă în perioada 08 – 24 aprilie, în
cadrul expoziţiei cu tematică pascală
organizată de Palatul Copiilor şi Elevilor
din Oradea.


Crina Dobocan

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase