Ateliere de creatie pentru tineri

Ateliere de creatie pentru tineri
Prin aceste ateliere se încearcă integrarea socială a tinerilor.

Centrul de zi al Fundaţiei „People to People” a înfiinţat un atelier de creatie pentru tinerii cu dizabilităţi. Sub supravegherea personalului dedicat, aceştia vor putea realiza diferite obiecte: mini-albume foto, felicitări, bijuterii, accesorii, decoraţiuni, aranjamente florale, produse de sezon, activităţi de croitorie uşoară, produse personalizate de Sfântul Valentin, 1 şi 8 martie, Sfântul Nicolae, Crăciun, Paşte.

Integrare socială

„Atelierul îi va face pe beneficiari să se simtă utili. Aceste activităţi vor reda oarecum statutul de membru activ al societăţii şi contribuie la reducerea efectelor negative, precum anxietatea, frustrarea, sentimente de inutilitate, agresivitate, panică sau depresie. Astfel, energia persoanei este canalizată către o activitate utilă, care îi alimentează mândria, încrederea în sine, sentimentul pozitiv al valorii personale. Cei interesaţi, vor putea achiziţiona obiectele realizate de tineri. În acest fel, vor contribui la susţinerea serviciului şi creşterea numărului de beneficiari”, a declarat Andreea Pontoş, coordonator servicii sociale în cadrul Fundaţiei.

Cei care doresc să afle mai multe informaţii legate de acest subiect pot să afle mai multe detalii la sediul Fundaţiei „People to People” din str. Republicii, nr. 36 sau la numărul de telefon: 0259.411.137.

Fundaţia „People to People” sprijină integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi.
Centrul de Zi pentru tineri cu dizabilităţi „Amicii”, serviciu social acreditat, a început să furnizeze servicii din anul 2006. La acest Centru au loc, săptămânal, activităţi de educaţie cognitivă, dezvoltarea comunicării, a autonomiei şi activităţi recreative.

C.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !