Atentat la şansa de a supravieţui

1Comentariu
Atentat la şansa de a supravieţui
DEVA – În timp ce părinţii tinerei Anca Şamu, o tânără din Călan care avea nevoie de o operaţie în străinătate, se luptau să facă rost de banii necesari, statul român se făcea că plouă.

Şi asta în contextul în care, de mai bine de 11 luni, un bolnav care nu poate fi tratat în ţară, poate cere statului român să-i plătească tratamentul în străinătate. Concret, autorităţile ţin în mâini un formular, intitulat ironic E-112, adică o şansă care ar putea să-i scape pe suferinzi. Însă nu se întâmplă aşa, pentru că statul se poartă ca şi cum formularul E-112 nici n-ar exista. Doar nişte funcţionari ştiu de ea. Şi nu spun nimănui.

 

Dezinformare sau nepăsare ?

Deşi Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara are o pagină de Internet hunedorenii nu găsesc nici o informaţie despre formularul E-112.

Directorul economic al instituţiei, Ecaterina Cumpănaşu a declarat pentru Hunedoara Expres că hunedorenii pot găsi informaţii despre formularul E 112 pe pagina de internet a… Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

 

„Noi nu avem aceste informaţii pe site. Oricum, orice hunedorean care doreşte să obţină acest formular trebuie să aibă o recomandare din partea unui medic specialist. Abia după aceea bolnavul respectiv poate fi trimis la tratament în străinătate pe banii statului„ a declarat Cumpănaşu.

 

La acestă dată în baza de date a CAS Hunedoara există o singură persoană care a cerut să beneficieze de celebrul formular E 112. Restul probabil că habar nu au despre acest lucru şi încearcă să facă rost de bani pentru a plăti consultaţii medicale care ar trebui să fie suportate de statul român.

 

Statisticile arată că, în România, sunt 350.000 de oameni bolnavi de cancer. Dintre aceştia 4.400 sunt copii, prea mici să aibă buletin. Grav este faptul că cei 350.000 de români nu ştiu că au o şansă să scape. Mai mult, milioane de români suferă de alte boli grave şi ele, tratabile în străinătate cu bani de la stat. Atâta doar că informaţiile referitoare la modul în care se poate ajunge să beneficiezi de aceste gratuităţi sunt ţinute sub cheie.

 

Tiberiu Stroia



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor