Atenție, candidații pot cauza fracturi politice! ALDE Ștei s-a rupt de partid?

De Cristina Ghilea
8Comentarii
Atenție, candidații pot cauza fracturi politice! ALDE Ștei s-a rupt de partid?
Întemeietorii organizației de la Ștei susțin PSD local, ALDE Oradea impune candidatul propriu.

PSD și-a anunțat, vineri, candidatul la primăria Șteiului, în persoana lui Horia Miara, consilier local în localitate. Anunțul a fost făcut de Adelina Coste, la conferința de presă fiind prezenți și trimiși ai ALDE Ștei și UNPR, care s-au declarat susținători ai lui Miara.

Situația celor din ALDE Ștei este una demnă de o telenovelă: în vreme ce își pregăteau candidatul ales local pentru ședința foto pentru pentru materialele electorale, la Oradea, li s-a comunicat că organizația de la județ susține un alt candidat la Ștei, în persoana lui Ioan Lucaciu. „Toată organizația care am format-o noi e pentru candidatul Miara. Vom vedea și forma în care îl vom ajuta, unii vom semna pentru Partidul Social Democrat, alții vom fi simpatizanți. În principiu, toți cei care am fondat ALDE suntem de parte PSD, nedorind să mergem cu un candidat impus”, a declarat Florian Fiț, în numele ALDE Ștei.

Membri fondatori ai ALDE Ștei susțin că Rengle Ioan, coordonatoru organizației, a făcut un șoc și a intrat în spital la aflarea veștii candidatului impus de la centru, peste voința celor din teren. „Noi cu dl. Lucaciu nu mergem, să fie clar!”, a fost concluzia șteienilor prezenți la conferința PSD.

Candidatul Horia Miara s-a recomandat ca om de afaceri, administrator al societății Pază și Protecție a CJ Bihor. Are la activ mai multe mandate de consilier local și unul de viceprimar în Ștei. Apreciază că primăria locală ar trebui să se imoplice ferm în rezolvarea unei ample palete de probleme cu care se confruntă localitatea: rețelele de apă și canalizare, curățenia, lipsa încălzirii centralizate sau starea drumurilor. Vede dezvoltarea localității doar pe fonduri europene și insistă că actuala administrație a ratat cu brio șansa accesării de bani comunitari în acest mandat.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor