Atentie la arderile necontrolate

Curăţenia pe câmp, doar cu permis
Curăţenia pe câmp, doar cu permis
Apariţia primăverii înseamnă mai multă activitate pe câmp şi în grădinile oamenilor, care încep curăţenia şi amenajările florale şi legumicole.

Numai că îndepărtarea resturilor vegetale pot provoca nu doar pagube materiale ci şi victime omeneşti.

Cum numărul arderilor necontrolate începe iar să crească (marţi s-au înregistrat nu mai puţin de şapte astfel de evenimente) pompierii vin cu sfaturi foarte utile pentru cei care folosesc focul deschis pentru arderea vegetaţiei uscate şi implicit a efectelor acestora.

Astfel, atât persoanele fizice cât şi cele juridice care ard mirşti, stuf, vegetaţie ierboasă, gunoaie, deşeuri şi alte materiale combustibile trebuie să efectueze aceste lucrări numai în locuri special amenajate ori pe terenuri pregătite şi doar după ce s-au asigurat că şi-au luat toate măsurile pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi. Cei ce efectuează acest tip de lucrări trebuie să supravegheze permanent arderea dar şi stingerea jarului după terminarea activităţii.

În plus, pompierii atenţionează că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi miriştilor se execută în afara gospodăriei numai pe baza permisului de lucru cu foc şi emiterea permisului se face, cu înştiinţarea primarului şi de către şeful Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă sau persoana desemnată în acest sens.

Pompierii bihoreni informează că la calea ferată, vegetaţia uscată şi resturile vegetale trebuie curăţată obligatoriu de către proprietarii de drept ai terenurilor, iar în zona de siguranţă a drumurilor naţionale şi judeţene – de către administratorii acestora sau după caz, de proprietarii de drept ai terenurilor.

Focul deschis nu se foloseşte pe raza ariilor naturale protejate, atenţionează pompierii, care amintesc că arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile, fără obţinerea permisului de lucru cu foc şi fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, se sancţionează cu amenzi de până la 2500 lei.

O.Ş.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase