Până în prezent circa 40 de turişti au solicitat membrilor patrulelor Salvamont ajutor pentru îndepărtarea acestui periculos parazit. Cele mai multe cazuri de acest gen s-au înregistrat în zona Defileului Crişului Repede.
Recomandăm turiştilor să aleagă cu atenţie locul de popas, în special dacă, în zona în care doresc să instaleze cortul sau să stea o zi la plajă, se observă urme ale tranzitării zonei de către oi, capre etc. – fecale, smocuri de păr agăţate între crengile arbuştilor etc. Aceste animale sunt de regulă purtători ai acestor paraziţi.
Căpuşa îşi introduce capul adânc în pielea vicitimei căutând să ajungă la un vas de sânge capilar (subţire). Fălcile foarte puternice se încleştează motiv pentru care este extrem de greu de extras din locul muşcăturii. Fiind un parazit care se hrăneşte cu sîngele victimei, cel mai des atacă zone în care pielea expusă este mai subţire şi puternic vascularizată: zona axilară, zona inghinală, zona urechilor, a gâtului dar pot fi regăsite şi pe mâini, picioare, torace sau chiar pe spate.
E bine ca, fie la plecarea de la locul de popas, fie după ce ajungeţi acasă sau la locul de cazare, să vă inspectaţi cu atenţie suprafaţa corpului, în mod special în cazul copiilor, mai ales dacă aveţi certitudinea sau bănuiala că în zona există căpuşe.
Dacă aţi contractat parazitul, acesta trebuie îndepărtat cât mai repede cu putinţă. De preferinţă această procedura ar trebui efectuată de o persoană care ştie să cum să procedeze corect, medic sau persoană cu instruire în acordarea primului ajutor medical. In extremis chiar victima sau un însoţitor poate efectua extragerea.
Atenţie la modul în care se îndepărtează parazitul !!! Metodele „tradiţionale-băbeşti” aplicate în trecut, cum sunt arderea cu flacăra brichetei, jar de lemn sau ţigară, aplicarea unui strop de ulei, benzină sau petrol, nu sunt recomandabile întru-cât chiar dacă determină moartea insecte, din momentul în care se aplică acest „tratament” pînă în momentul în care insecta moare, aceasta are timp suficient să regurgiteze conţinutul tubului digestiv sub piele.
Prin acest mod, agenţii patogeni din sistemul digestiv al căpuşei ajung foarte uşor în fluxul sanguin al celui muşcat putând determina contractare unor boli cu urmări foarte grave şi periculoase cum sunt boala Lyme, meningoencefalita, tularemie, babesioza, Febra de Colorado şi chiar paralizii. Majoritatea afecţiunilor pe care căpuşele le pot determina au ca principale semne şi simptome manifestări asemănătoare gripei: febră, cefalee, greaţă, vomă, mialgii. Simptomele pot debuta încă din prima zi de la muşcătură până la 3 săptămâni. Uneori, simptomele sunt însoţite de apariţia unor pete roşiatice la locul leziunii.
Pericolul rămîne la fel de mare şi în situaţia în care insecta este decapită şi capul acesteia rămîne fixat sub piele.
Cea mai corectă procedură de îndepărtare a insectei constă în prinderea atentă a corpului cu o pensetă, din genul celor utilizate de cosmaticieni, şi tracţionarea uşoară şi atentă pentru a evita decapitarea, până când insecta îşi descleştează voluntar fălcile.
Locul muşcăturii trebuie dezinfectat cu betadină. Puteţi găsi mai multe detalii pe pagina web “www.sfatulmedicului.ro”
Citiți principiile noastre de moderare aici!