Atenţie la contractele de credit şi leasing!

4Comentarii
Atenţie la contractele de credit şi leasing!
ORADEA – Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (OJPC) Bihor a desfăşurat în perioada 10 – 20 aprilie 2007 o acţiune de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la încheierea contractelor de credit şi de leasing.

„Acţiunea s-a desfăşurat în conformitate cu Programul tematic de control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC)”, ne-a precizat Cristiana Bigan, şefa OJPC Bihor. Cu ocazia acţiunii tematice de control, OJPC Bihor a verificat un număr de patru operatori economici. „La trei operatori economici au fost constatate abateri de la legislaţia în vigoare, iar un operator economic nu mai avea notificare la BNR pentru acest tip de activitate şi nu mai desfăşura activitate în acest domeniu”, a declarat Bigan. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.000 lei.

Exemple

La SC LEASING ROM IFN SA Oradea, în contractul încheiat cu consumatorii nu sunt specificate condiţiile de modificare şi reziliere a contractului, precum şi dreptul consumatorilor de a renunţa la serviciu, fără costuri suplimentare, în cazul modificării unilaterale a contractului de către operatorul economic fără notificare şi cu acordul consumatorului. Un alt exemplu de abatere privind protecţia consumatorilor a fost găsit la SC LEASING ZONE IFN SA Oradea.

Aici contractul nu prevedea concret modalitatea de reparare a prejudiciului adus consumatorilor, în cazul nerespectării de către operatorul economic a termenului de livrare a bunurilor achiziţionate. „Tot la această societate s-a înregistrat o reclamaţie privind nerespectarea termenului de livrare a unui autoturism Opel Astra, deşi consumatorul a achitat avansul convenit între părţi la data stabilită în contract. S-a dispus returnarea avansului achitat de consumator şi modificarea de către operatorul economic a conţinutului contractului”, a exemplificat Cristiana Bigan.

ANPC recomandă consumatorilor de servicii financiare să fie atenţi la toate clauzele inserate în contractele de credit sau leasing, să solicite operatorilor economici informaţii complete despre produsul financiar ce urmeaza să fie contractat, şi să se asigure că în contracte sunt menţionate clar toate taxele, comisioanele, dobânzile pe care consumatorul trebuie să le achite.

Birta Dan



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor