Atenție, șoferi! Două străzi vor fi închise din cauza unor lucrări

De Oana Farcas
Reactualizat la:
Atenție, șoferi! Două străzi vor fi închise din cauza unor lucrări
Comisia de circulație din cadrul Primăriei a aprobat închiderea circulaţiei auto pe câteva artere, pentru ca muncitorii să poată realiza lucrări de reabilitare la rețelele de apă și termoficare.

Astfel, comisia de circulație din cadrul Primăriei Oradea a hotărât, miercuri, 9 mai, măsuri de închidere a traficului pe strada Menumorut, banda spre b-dul Dacia dinspre piața Decebal, porțiunea cuprinsă între strada Mihai Eminescu și strada Nicolae Jiga, pe durata a 5 zile.

„Circulația va fi închisă începând de mâine, 10 mai până în 15 mai dimineața, din cauza lucrărilor de reparații la instalația de monitorizare a rețelelor de termoficare prin fibră optică, realizate de Energo Montaj Timișoara”, se arată în comunicatul de presă.

În acest sens, conducătorii auto sunt rugaţi să ocolească aceste artere folosind indicatoarele de ocolire montate de constructor pe strada Roman Ciorogariu și strada Gheorghe Lazăr.

Sens dublu prin fața Tribunalului

Totodată, începând de luni, 14 mai, în Parcul Traian, tronsonul din dreptul Penitenciarului Oradea, până la intersecția cu strada Andrei Șaguna va fi închis vreme de trei săptămâni.

„Circulația va fi deviată pe străduța aflată pe partea stângă înainte de a ajunge la penitenciar dispre Roman Ciorogariu, care își va schimba sensul, iar parcările din fața tribunalului vor fi desființate provizoriu în așa fel încât prin porțiunea din fața tribunalului să se poată circula în dublu sens pentru cei care au fost deviați”, a mai anunțat Primăria.

Decizia a fost luată la solicitarea Companiei de Apă Oradea, care efectuează lucrări de reabilitare și extindere rețele de apă, canalizare menajeră și pluvială.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !