Tamponare în lanț pe Borșului! Cinci mașini au fost avariate

De Raul Simea
Reactualizat la:
32Comentarii
Tamponare în lanț pe Borșului! Cinci mașini au fost avariate
Cinci mașini au fost implicate într-o tamponare în lanț marți, 11 octombrie, pe Șoseaua Borșului. 

Cel mai probabil, o frână bruscă a Volkswagenului și nerespectarea distanței de mers a celorlalte patru mașini a dus la o tamponare în lanț. Din fericire nu au fost victime, iar pagubele nu sunt mari. Evenimentul s-a produs pe Șoseaua Borșului pe sensul de mers înspre oraș.

Păstrarea distanței între mașini este una dintre cele mai încălcate reguli de circulație. Deși legislația rutieră nu menționează o anumită distanță care trebuie respectată,  specifică totuși că toţi conducătorii de vehicule sunt obligaţi să circule în spatele unui alt vehicul la o distanţă suficientă faţă de acesta, pentru evitarea coliziunii.

Legislația rutieră spune că „nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precede, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale” se pedepsește cu o amendă contravențională din clasa a II-a, adică cu o sumă cuprinsă între 500 și 625 lei.

accident bors1

 

 



32Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor