Atragerea de fonduri europene, un obiectiv

Autorităţile române estimează că ţara noastră va atrage fonduri europene de 1,05 miliarde de euro până în noiembrie. Sumele ar urma să provină de la Fondul European de Dezvoltare Regională (ERDF) şi Fondul de Coeziune (CF).

Astfel, autorităţile şi-au propus să atragă circa 272 milioane euro pentru sectorul transporturilor, 215 milioane euro pentru proiecte de mediu, 213 milioane euro pentru dezvoltare regională, 173 milioane euro pentru competitivitate economică, precum şi 6,1 milioane euro pentru asistenţă tehnică.

De asemenea, se doreşte să se ia în acest an fonduri europene nerambursabile de 149 milioane euro pentru dezvoltarea resurselor umane şi 22 milioane euro pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative a instituţiilor publice.

Prognoza României privind sumele care ar urma să fie încasate pentru proiecte din aceste domenii este una optimistă, în condiţiile în care, în primii trei ani de după aderarea la UE valoarea plătită efectiv de Comisie pentru proiectele aflate în curs de derulare este modestă, de numai 140,6 milioane euro.

S.Al.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase