Au ajuns la un acord

2Comentarii
Oierii bihoreni la protest
Oierii bihoreni la protest
După șase ore la Comisia pentru agricultură, oierii și autoritățile prezente au reușit să ajungă la un acord privind modul de lucru și modificările urgente ce se vor face pe Legea Vânătorii.

Toate concluziile au fost puse pe hârtie în cadrul unui protocol pe care l-au semnat liderii crescătorilor de ovine – pe de o parte, deputatul Liviu Harbuz, vicepreședintele Comisiei de resort, și secretari de stat de la Agricultură și de la Mediu, de cealaltă parte.

Protocolul prevede modificarea în regim de urgență prin ordonanță de urgență sau prin orice altă cale legislativă aflată la dispoziția Guvernului a Legii nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 23, lit. c) și k).

5oieri.jpg2

 

De asemenea, se doreşte ca în perioada următoare să se constituie un grup de lucru format din cele 4 părți semnatare în vederea modificării tuturor prevederilor legale în vigoare care au incidență asupra bunei desfășurări a activității din sectorul agricol.

Documentul oficial a reușit să pună capăt protestului cu peste 8.000 de oieri veniți în fața Parlamentului.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor