Au alergat pentru sănătate!

ORADEA – Două clase de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” au dorit să demonstreze în această dimineaţă că pentru un stil de viaţă sănătos e necesară şi mişcarea. Video

Astfel, elevii au pornit într-un cros în jurul Parcului I.C. Brătianu. După o cursă în care fiecare s-a străduit să alerge cât mai repede, fiecare a fost recompensat cu câte un cadou din partea Partidului Liberal Democrat, filiala Bihor, sponsorul acestei acţiuni. Primii care au trecut linia de sosire au fost recompensaţi şi cu diplome. Această întrecere sportivă face parte dintr-o serie de manifestări prilejuite de Ziua Mondială a Diabetului care se celebrează în fiecare an pe 14 noiembrie. „Acţiunea de astăzi este o premieră. Sperăm ca pe viitor aceste activităţi sportive să se înmulţească, pentru că prin mişcare coroborată cu o alimentaţie corespunzătoare, vom putea să avem un stil de viaţă sănătos, care este de altfel şi emblema sub care s-a desfăşurat astăzi acest cros”, ne-a declarat Ştefan Şerban, vicepreşedintele Asociaţiei Studenţilor Medicinişti din Oradea (ASMO), organizatorul principal al acţiunii.

„Este o iniţiativă foarte bună de a veni să ne mişcăm pentru câteva minute în aer liber. Mai ales că acum vine iarna, şi urmează o perioadă de sedentarism, copiii trebuie antrenaţi la mişcare, mai ales că iarna pot practica o serie de sporturi de iarnă. Şi astfel făcând sport, tind spre un stil de viaţă sănătos”, afirmă Agneta Covaci Gal, profesoară de muzică la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase