Au anunţat start reuşit în Cetate

6Comentarii
Au anunţat start reuşit în Cetate
La o lună de la start, lucrările din Cetate sunt în grafic, după cum anunţă administraţia municipală.

Cu aceeaşi ocazie, viceprimarul Biro Rozalia a evidenţiat Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională (DMPFI) din cadrul Primăriei Oradea, arătând că aceasta a reuşit să atragă finanţări comparabile cu cele din Cluj-Napoca, Baia Mare sau Satu Mare în condiţiile în care primăriile din acele oraşe apelează la consultanţă externă pentru scrierea proiectelor. Ori DMPFI Oradea face totul de la A la Z. De pildă, doar pentru cererea tranşei a doua de finanţare a proiectului Cetăţii, funcţionarii DMPFI au întocmit 38 de bibliorafturi.

Dumitru Sim, manager din partea administraţiei municipale a proiectului „Revitalizarea cetăţii Oradea în vederea introducerii în circuitul turistic: Cetatea Oradea, complex turistic european – etapa I”, a anunţat ieri că la o lună de la start, lucrările sunt în grafic.

Proiectul, în valoare de 36,2 milioane RON, vizează restaurarea şi refuncţionalizarea corpurilor de clădire A, G, H, I, K ,L, M, P, însumând 190 de încăperi în suprafaţă de 13.514 mp. Finalizarea sa e preconizată pentru anul 2015. Vor fi reamenajate căile de acces, iluminarea exterioară şi decorativă, amenajări peisagistice. Se vor reintroduce funcţiuni compatibile cu monumentul prin crearea unor ambienţe culturale: Muzeul şi Biblioteca Cetăţii, Lapidarium, Muzeul Pâinii, Multiplex cultural, spaţii expo, centre de degustare a produselor tradiţionale şi de promovare a meşteşugurilor şi artei tradiţionale.

Pe 26 februarie 2010 s-a adjudecat lucrarea la un cost de 21,37 milioane lei (fără TVA), iar pe 10 martie s-a predat şantierul către asociaţia SC Constructorul Sălard SRL – Korintosz KFT – Lodza KFT.

Încep cu demolări

Din 15 martie s-a început organizarea de şantier şi s-au deschis fronturi de lucru la corpurile H, G şi K, inclusiv drumuri aferente. La Corpul H (Muzeul Pâinii) s-a desfăcut total învelitoarea de ţiglă solzi, şarpanta din lemn şi planşeul degradat din lemn şi s-au refăcut şi fundaţiile. În procent de 50 – 60% s-a desfăcut tencuiala degradată, s-a refăcut zidăria structurală şi s-a consolidat coronamentul prin centuri de beton. Din cauza vremii ploioase, ignifugarea grinzilor pentru refacerea planşeului şi şarpantei s-a realizat în procent de 40%.

La Corpul G (Administraţia Cetăţii), s-a desfăcut 50% din învelitoare, s-a sprijinit 40% din planşeul compromis, s-a desfăcut 40% din pardoseală şi 20% din tencuiala interioară degradată.

La ambele corpuri, H şi G, s-a evacuat molozul rezultat şi s-au evidenţiat fisurile din ziduri în procent de 30%.
Coborârea cotei de călcare în vederea realizării infrastructurii aferente corpurilor H şi G s-a reuşit în procent de 40%.
La Corpul K (Strada Breslelor) s-a început evacuarea molozurilor cumulate şi eliminarea vegetaţiei de pe coronamentul clădirii.

Graficul de finalizare este iunie 2011 – Corpul G, decembrie 2011 – Corpul H şi iunie 2012 – Corpul K.
În iulie 2011 vor demara lucrările la corpurile A şi I, în 2013 la corpurile L şi M şi în aprilie 2014 la corpul P.

Reamintim că municipalitatea a obţinut o finanţare nerambursabilă prin POR – Axa 5. Din punct de vedere administrativ, s-a depus cererea de prefinanţare 2, în valoare de 4.395.575 lei, banii urmând să se cumuleze cu prima tranşă de prefinanţare aflată deja în conturile municipalităţii.

Schelete şi răvaşe

În paralel cu şantierul se execută lucrările de supraveghere şi descărcare de sarcină arheologică. Printre descoperirile interesante se numără: pietre profilate aferente vechii incinte gotice a Cetăţii orădene, depozite de ceramică, depozite de oseminte, feronerie şi chiar morminte umane relativ bine conservate, aparent aparţinătoare perioadei de ocupaţie turcă – după cum a apreciat arheologul Doru Marta.

S-a mai raportat şi descoperirea, sub tencuiala Corpului H, a unui răvaş lăsat de un bănăţean de origine săsească – pe numele său Andreas Dietrich – care a ţinut să lase o urmă a faptului că în 1947 a tranzitat Cetatea Oradea înainte de a fi dus mai departe într-un lagăr, probabil sovietic. Pentru a-şi proteja răvaşul, bănăţeanul l-a învelit în hârtii luate din ziarele vremii şi l-a ascuns apoi în tencuială.

Tot din anii ’47 – ’48, când în Cetate erau concentraţi anti-comuniştii, datează răvaşe găsite în Corpul K.

Cristian Horgoş



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor