Au aruncat mita pe geam

21Comentarii
Au aruncat mita pe geam
ORADEA – Şeful Poliţiei Bihor, comisarul-şef Liviu Popa, a detaliat în conferinţă de presă că poliţiştii de la Rutier au fost prinşi azi-noapte, după ce au luat mită. Acţiunea a fost întreprinsă de către poliţişti, colegi de la Direcţia Generală Anticorupţie şi a fost supravegheată de către procurori. Video: Poliţişti prinşi cu mită  

Popa a relatat că victima a comis o tamponare joia trecută şi că cei doi agenţi i-au cerut bani ca să nu îi facă dosar penal fiindcă nu a anunţat la timp evenimentul.

Azi-noapte, a relatat Popa, când unul dintre cei doi poliţişti a fost luat la întrebări de DGA, celălalt s-a retras în toaletă şi „s-a trudit” să zvârle banii (1000 euro) pe un geam îngust, probabil dintr-un „instinct animalic”. Banii au ajuns pe trotuarul din spatele clădirii Poliţiei Rutiere şi iniţial, anchetatorii nu au dibuit locul unde au fost aruncaţi. După circa trei ore, „mita” a fost găsită, iar unul dintre poliţiştii mituiţi şi-a recunoscut fapta. Celălalt este acuzat că a întocmit acte cu date pentru evenimentul rutier.

Inspectorul Răzvan Vesa, de la Direcţia Generală Anticorupţie, a relatat că s-a acţionat pe baza unor informaţii şi a unui denunţ şi cu ajutorulpoliţiştilor şi procurorilor.

Unul dintre cei doi agenţi, Ciprian Câmpan, este unul din fiii fostului angajat al Poliţiei Rutiere, Florian Câmpan şi nepotul fostului şef al Poliţiei Bihor, Ioan Câmpan.

În timp ce surse din poliţie spun că Ciprian Câmpan va scăpa basma curată, comisarul-şef Liviu Popa a declarat răspicat că cei doi fraţi seniori (Florian şi Ioan Câmpan) nu au nici o legătură, chiar dacă sunt rude şi că nu s-ar fi gândit la aşa ceva „nici într-o sută de ani”.

Ciprian Câmpan a ajuns agent la Poliţia Rutieră în 2008, după ce a lucrat la Poliţia de Frontieră din Halmeu iar Flaviu Secan lucrează în Poliţie din 2005, a fost ajutor de şef de post în Bihor de unde a ajuns la Poliţia Rutieră. Amândoi au vârsta sub 30 de ani.

Otilia Sandor



21Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor