Au bătut de două ori liderul

Au bătut de două ori liderul
Într-o zi în care meteorologii au decretat cod galben cu ploi abundente şi vijelii, FC Hidişelu de Sus s-a năpustit din start peste liderul CSC Sânmartin, în derby-ul Seriei a III-a din Liga 5.

Ploaia căzută până la începutul jocului a făcut ca în tribuna terenului din Sântion să fie doar vreo 100 de spectatori, ambele combatante fiind susţinute chiar şi de primari, Adrian Petroi (Hidişelu de Sus), respectiv Lucian Popuş (Sânmartin). Ambiţiile au fost mari, iar nivelul jocului peste cel obişnuit în L5. Mai determinaţi ca niciodată, jucătorii de la HidişeludeSus au reuşit să învingă cu 3-1 (2-0) prin golurile marcate de V. Filip ’35, Cr. Maier ’45+1 şi E. Popa ’71, respectiv I. Fâşie ’64.

Echipa antrenată de Sorin Simuţ rămâne cu satisfacţia că a reuşit să învingă de două ori în acest campionat liderul, iar CSC Sânmartin va sărbători la finalul sezonului promovarea în premieră în Liga 4. „Am bătut de două ori liderul, iar acest lucru demonstrează că avem o echipă bună. Ne-am adunat puţin mai greu, dar din etapa a V-a nu am mai pierdut niciun joc. La anul vrem să promovăm”, a spus Adrian Petroi, unul dintre cei care au pus bazele echipei din Hidişel.
La finalul partidei, învingătorii au fost recompensaţi cu prima de joc promisă de susţinătorii financiari ai echipei.
Au evoluat echipele:

FC Hidişel: N. Matica – R. Albinaru (’90 R. Neaga), C. Alb, Fl. Junc, G. Noane, Cr. Sime, B. Tiponuţ, P. Ciorba, V. Filip (’90+2 Faur), Cr. Maier, A. Siladi (’55 E. Popa). Antrenor: Antrenor: Sorin Simuţ

CSC Sânmartin: N. Petre – M. Gabor, D. Floruţa (’73 V. Bungău), Ov. Marian (’46 D. Lazăr), M. Iuhas, Cr. Copil, D. Iuhas, A. Maghiar (’46 N. Morna), A. Mihoc. Ov. Morna, I. Fâşie (’78 I. Sălăjean). Antrenor: Ovidiu Morna.

T.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase