Au câştigat turneul Cupa Prietenia

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Echipa arbitrilor bihoreni a câştigat ambele meciuri
Echipa arbitrilor bihoreni a câştigat ambele meciuri
Arbitrii bihorenii s-au impus în ambele meciuri susţinute la Giarmata, fără nici un gol primit.

Arbitrii bihoreni au demonstrat că se descurcă bine şi cu mingea, la turneul Cupa Prietenia, oraganizat bianual, pe rând de către Asociaţiile Judeţene de Fotbal din judeţele Arad, Bihor, Timiş şi Bekes (Ungaria). Echipa bihoreană a câştigat competiţia desfăşurată la Giarmata cu două victorii, fără gol primit. În primul meci au învins cu 1-0 echipa arbitrilor din Timiş, gol marcat de Răzvan Giura, iar în finală au dispus cu 6-0 de arbitrii din Arad prin golurile marcate de Ciprian Filip, Răzvan Giura (2), Marius Omuţ (2) şi Marius Matica.

În finala mică, arbitrii din Timiş şi-au învins colegii din Bekes cu 5-0, ocupând locul 3. Din echipa arbitrilor bihoreni, antrenată de Marcel Pirtea şi Florin Marian, au făcut parte: Norbert Orban – Rareş Vidican, Laurenţiu Danşa, Cristian Nagy, Vlad Vida, Andrei Pirtea, Ciprian Filip, Mihai Buescu, Marius Matica, Răzvan Giura, Ionuţ Cheregi, Ciprian Danşa, Marius Omuţ, Rareş Lakatoş, Radu Bitea. Delegaţia i-a mai cuprins pe Valer Vancea – preşedinte AJF, Cornel Pantea, Ştefan Gallovits, Alexandru Nagy, Alexandru Herman, Ionuţ Sur.

Marele absent a fost Octavian Şovre, asistentul FIFA fiind delegat la meciul FC Barcelona – Celtic Glasgow din Champions League.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase