Potrivit organizatorilor, peste 1.500 de orădeni au participat, sâmbătă, la Colours Festival, în Șanțul Cetății Oradea. Aceștia s-au „bătut” cu pudră colorată pe tot parcursul zilei. Atmosfera a fost asigurată de DJ din România, Ungaria și Serbia.
„Pudra nu este toxică, nu poluează, iar din haine iese la prima spălare. Pudra în sine este confecționată din făină de orez și coloranți alimentari”, au asigurat organizatorii.
Evenimentul a fost inspirat de festivalul Holi din India, care are loc în luna martie și este organizat în întreaga lume. Holi Music Color Festival semnifică venirea primăverii, prin aruncarea de culori, care reprezintă cea mai veselă parte a sărbătorii. Acestea aduc vitalitate și energie festivalului, făcându-l cel mai vibrant dintre toate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!