Au dansat cu Europa in Piata Victoriei din Lugoj

De Corina Eva
Au dansat cu Europa in Piata Victoriei din Lugoj
308 de absolventi lugojeni au dansat în acest weekend timp de şapte minute pe acordurile muzicale ale Cadrilului din opereta “Liliacul” de Johann Strauss – fiul. Ei s-au alăturat altor mii de tineri din din 9 ţăriri europene în încercarea de a doborî recordul mondial la dans sincronizat, stabilit în 2008: 27.040 de dansatori.

Peste 300 de tineri absolvenţi din patru licee lugojene s-au alăturat tinerilor din 9 ţări (Slovenia, Serbia, Croatia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia si Hertegovina, Cipru, Albania si România) , sincronizându-se în dans, în Piaţa Victoriei din Lugoj, pentru a depăşi un record mondial stabilit în 2008. Elevii vor afla dacă şi-au atins scopul peste şase luni, când reprezentanţii Guinness Book vor comunica rezultatul. Această acţiune face parte dintr-o manifestare europeană, Dance with Europe, devenită deja tradiţională în rândul tinerilor care se pregătesc să mearga la facultate. Iniţiativa aparţine unor şcoli de dans din Slovenia, care au dorit să exprime, în urma cu unsprezece ani, bucuria absolvenţilor de liceu la terminarea unui ciclu important din viaţa lor. La parada absolvenţilor din Lugoj au participat aproximativ 308 elevi din patru licee. 210 de la Colegiul Naţional “Coriolan Brediceanu”, 48 de la Colegiul Naţional “Iulia Hasdeu”, 24 de la Grup Şcolar “Aurel Vlaicu” şi 20 de la Colegiul Tehnic “Valeriu Branişte”.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !