Au dat banii fara discernamant

Ionel Bungau
Ionel Bungau
Ionel Bungău acuză criteriile de atribuire a premiilor pentru „campionii viitorului”.

Directorul general al CS Crişul, Ionel Bungău şi-a exprimat nedumerirea faţă de criteriile de clasificare a sportivilor care au fost cuprinşi în lista pentru premierea şi susţinerea sportivilor beneficiari ai programului de premiere şi susţinere a excelenţei în sport „Campionii Viitorului”, elaborat recent de Consiliul Local Oradea.

Ionel Bungău a salutat iniţiativa autorităţilor locale, pe care o consideră mai mult decât lăudabilă. El reclamă însă faptul că nu se face o evaluare corectă a sporturilor olimpice faţă de cele neolimpice, precum şi faptul că pe listă au fost incluşi şi copii de 12-14 ani. „Sunt nedumerit de faptul că niciun conducător de club sportiv nu a fost invitat la festivitatea de decernare a premiilor. În al doilea rând, nu este normal ca sporturile neolimpice să fie puse pe acelaşi palier cu cele olimpice. De asemenea, au fost incluşi în listă copii de 12-14 ani, dintre care poate că mulţi se vor lăsa de sport până să devină speranţe olimpice. Să fiu bine înţeles, nu am nimic cu sportivii respectivi şi nici cu sporturile neolimpice, dar trebuie făcută o delimitare clară între aceste ramuri”, a declarat Ionel Bungău.

Medalii nenumărate

Directorul CS Crişul a reclamat de asemenea modul de acordare a medaliilor la competiţiile de karate. „Există mari semne de întrebare legate de aşa-zisele campionate sau cupe mondiale şi europene de karate. Nu e corect ca la karate să se dea cu atâta uşurinţă medalii şi într-un număr atât de mare. La karate se obţin rezultate în timp record, după numai câteva luni de practicare a acestui sport. Se scot campioni naţionali, mondiali şi europeni pe bandă rulantă, fapt care spune multe despre seriozitatea acelor competiţii. Trebuie puţin discernământ în evaluarea unor astfel de rezultate. Dacă se va continua cu premierile în acelaşi mod, eu desfiinţez toate secţiile olimpice, mă fac club de karate, scot în câteva luni mai mulţi campioni mondiali şi europeni şi trăiesc din banii Primăriei. În ce să investim, în karate sau în sporturi olimpice?”, s-a întrebat retoric directorul general al CS Crişul. Ionel Bungău insistă asupra atenţiei care trebuie acordată performanţelor adevărate, de la sporturile olimpice. „Este foarte bine că premiem campionii de la toate ramurile, dar Consiliul Local trebuie să susţină în primul rând valorile olimpice, aşa cum se procedează la nivel naţional. Potrivit criteriilor ANS, o medalie la sporturi neolimpice este evaluată la circa 30 la sută faţă de una obţinută la sporturi olimpice. Eu respect orice sport, dar când este vorba de a cântări, de a judeca rezultatele, trebuie să fim mult mai atenţi”, a conchis directorul Ionel Bungău.

G.N.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !