Au deplâns Dictatul de la Viena

1Comentariu
Peremistii bihoreni au organizat si în acest an o sesiune stiintifica dedicata comemorarii Dictatului de la Viena. Manifestarea s-a desfasurat pe data de 30 august, ziua în care a fost semnat fatidicul act.

Peremistii au renuntat la realizarea unei sesiuni în strictul sens al cuvântului
si au încercat implicarea celor prezenti.

Masa rotunda
„Anul acesta vom combina elementele de sesiune stiintifica cu elementele
unei mese rotunde, pentru a permite si interventiile invitatilor”, a declarat
presedintele PRM Oradea, Mihai Drecin. Programul sesiunii a cuprins discursul
profesorului Dumitru Paraschiv – Contextul international al impunerii Dictatului
de la Viena, pe cel al profesorului universitar Mihai Drecin – Tratativele româno-maghiare
de la Turnu Severin si Viena, precum si prezentarile a doi studenti, Petru Bughiu
si Constantin Demeter, membri ai filialei de tineret a PRM.

Date istorice
În urma Dictatului de la 30 august 1940, Ungaria primea o portiune de
aproape 45.000 de kilometri patrati din teritoriul Transilvaniei, cu o populatie
de peste 2,5 milioane de locuitori. Actul a fost denumit de profesorii maghiari
„Al doilea arbitraj de la Viena”, denumire neacceptata însa
de catre istoricii români. Specialistii autohtoni sustin ca prevederile
tratatului au fost impuse României, si nu negociate cu aceasta.

Teritoriul românesc a fost reîntregit abia dupa anul 1945, în
urma Conferintei de Pace de la Paris. „Chiar daca alte partide nu au organizat
evenimente cu aceasta ocazie, noi suntem aici ca sa ne amintim acel moment rusinos.
Va multumesc ca nu ati uitat!”, a declarat liderul PRM Bihor, Paul Magheru.

Sergiu Briceag



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor