Au donat în scop caritabil

Alex s-a bucurat de cadoul primit
Alex s-a bucurat de cadoul primit
Mircea Barbulescu a donat 6600 lei la Mister Caritate România 2014.


Asociația „Sănătatea Ta Adevăr și Caritate” a organizat la finele anului trecut spectacolul caritabil „Mister Caritate România”. În parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și cu elevii de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, de la Școala Gimnazială Nr. 1 – Țețchea, Liceul Tehnologic Șuncuiuș, Școala „Floare de Lotus” Sânmartin și Grădinița nr. 56, precum și cu tinerii artiști bihoreni: Andrada Brisc şi Florentin Pascu, Sonia Burtic, organizatorii au încercat şi au reuşit să încălzească locuința tripletelor de 9 ani, dar și să asigure un Crăciun fericit în casa unei fetițe de 9 ani și a frățiorului ei de 4 ani.
Prin organizarea spectacolului „Mister Caritate România” organizatorii doresc să îi ofere unui tânăr o viaţă normală prin achiziționarea unei proteze modulare de genunchi cu frână și labă protectivă mobilă.
Mircea Bărbulescu, Aurel Tămaș, Giulanio Sabău, precum și un reprezentant al lumii medicale au jurizat pentru caritate. Aceştia fiind şi primii care au vrut să ajute. Astfel, Mircea Barbulescu a donat 6600 lei, Aurel Tămaș suma de 1000 lei şi Robert Curteanu, student la Colegiul Federal de Modă din Graz, a oferit suma de 500 lei.
În cadrul concursului caritabil „Mister Caritate România” 2014 s-au înscris nouă concurenţi din Constanţa, Cluj şi Oradea.
Juriul a hotărât ca premiul I să fie acordat lui Darius Zembrea. A doua poziţie a podiumului a fost ocupată de Steve Ancău, iar premiul trei a fost acordat lui Pop Dorin.
Premiul Mircea Bărbulescu pentru cel mai bun model: Darius Zembrea. Premiul Special – Cosmin Cristea iar premiul de Popularitate – Darius Zembrea.
Cei care doresc să ajute cazul bărbatului de 40 de ani şi să îşi reînoiască ţinuta vestimentară şi de încălţăminte create cu mult stil, pot achiziţiona voucherele marca Mircea Bărbulescu şi Giuliano Sabău la nr. de tel: 0744 849 276.
„Mulțumesc tuturor sponsorilor, invitaților, partenerilor media și tinerilor care m-au ajutat în organizarea acestor evenimente”, a declarat Camelia Păşcui, preşedintele Asociației „Sănătatea Ta, Adevăr și Caritate”.

„Dar din Dar” 2014

În anul 2014 asociaţia a dăruit celor aflaţi în suferinţă nu mai puţin de 100.000 lei.

Un alt eveniment caritabil organizat în 30 decembrie 2014 de către Asociaţia „Sănătatea Ta, Adevăr şi Caritate” a fost cel intitulat „Dar din dar”. Ajuns la cea de-a IV-a ediţie, evenimentul „Dar din Dar” a adus şi de data aceasta un strop de fericire şi un sfârşit de an mai dulce pentru copiii, tinerii şi vârstnicii aflaţi în suferinţă. Zeci de persoane din Oradea şi localităţile din vecinătate s-au bucurat de dulciuri, hăinuţe, jucării şi o porţie sănătoasă de compot de ananas oferite de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bihor şi Heinrig SRL. Însă cel mai impresionant caz a fost a tânărului nevăzător Alex, liceanul orădean ce frecventează cursurile liceului de nevăzători din Cluj. Deşi provine dintr-o familie cu o situaţie materială precară, Alex se străduieşte să fie cel mai bun elev din clasă, fiind în ultimii ani premiant.
„Succesul acţiunilor noastre se dovedeşte prin continuitate, prin amploarea lor, prin posibilitatea de a ajuta persoane domiciliate în Bihor, Cluj, Arad şi chiar şi în Bucureşti. O altă dovadă a succesului şi respectării principiilor „Adevăr şi Caritate” o reprezintă prezenţa în cadrul evenimentelor noastre a unor nume sonore: Aurel Tămaş, Raoul, Mircea Bărbulescu, Cătălin Botezatu, Giuliano Sabau, precum şi artişti autohtoni”, a conchis Camelia Păşcui, preşedintele Asociației „Sănătatea Ta, Adevăr și Caritate”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase