Au donat peste 1800 de volume

2Comentarii
Au donat peste 1800 de volume
Acţiunile „Cărţile, ferestre-n ziduri” a ajuns la final.

La finele lunii aprilie ale acestui an, domnul deputat Sorin Ioan Roman a început o acţiune de strângere de carte pentru bibliotecile comunale din localităţile Colegiului Uninominal nr. 6 (Salonta-Tinca). Debutul acţiunii a fost unul susţinut, înregistrându-se donaţii de peste 1800 de volume, motiv pentru care acţiunea a fost prelungită. Cărţile au fost sortate şi  aşezate pentru fiecare destinatar în parte, în funcţie de fondul de carte pe care-l are fiecare bibliotecă, de solicitările cititorilor.

Joi şi vineri, pachetele cu cărţi au luat drumul bibliotecilor. Predarea cartilor s-a făcut în prezenţa deputatului Ioan Sorin Roman. Cărţile au ajuns la bibliotecile din: Mădăras, Sînnicolau Român, Toboliu, Nojorid, Gepiu, Cefa, Ciumeghiu, Avram Iancu, Batăr, Tulca, Tinca, Salonta.

Comunele care au beneficiat de cele mai multe cărţi au fost Gepiu şi Toboliu, comune ce nu au încă bibliotecă comunală. Acestea au primit peste 500 de volume şi asigurări din partea Bibliotecii Judeţene că vor avea tot sprijinul instituţiei pentru realizarea unei biblioteci comunale. Celelalte biblioteci comunale au primit peste 100 de volume în limba română şi aproximativ 50 în maghiară (la comunele cu etnici maghiari).

La finalizarea acţiunii, deputatul Sorin Ioan Roman a declarat: „Mă bucur că pot face ceva pentru comunitatea pe care o reprezint dar sper ca acest mic pas al meu să fie începutul unui marş colectiv şi cei ce au posibilităţi materiale să conştientizeze importanţa culturii şi să vină în sprijinul bibliotecilor comunale. Ţin să mulţumesc celor ce au donat cărţi în cadrul acestei campanii, mulţumesc conducerii Bibliotecii Judeţene, doamnei Ligia Mirişan şi doamnei Delia Pantea care ne-au sprijinit în această acţiune. Sper ca această acţiune să constituie un început de drum şi să vedem tot mai mulţi oameni sprijinind cultura, sper să conştientizăm că una dintre cele mai mari probleme ale unei perioade de criză este abandonarea culturii, să depăşim momentul şi să contribuim la reglarea acestui aspect”.

V.B,



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor