Au evacuat, dar n-au deszapezit

Cuza Vodă a fost evacuată dar nu şi deszăpezită, miercuri noapte
Cuza Vodă a fost evacuată dar nu şi deszăpezită, miercuri noapte
Poliţiştii locali au mers din casă în casă să solicite mutarea maşinilor de pe Cuza Vodă. Dar RER nu a mai intervenit.

Poliţia Locală Oradea a fost asaltată joi de orădeni nedumeriţi că au fost notificaţi de agenţii comunitari să-şi mute maşinile de pe strada Cuza Vodă, pentru a putea fi deszăpezită mai uşor miercuri noapte. Ceea ce, însă, nu s-a mai întâmplat.

Deranj degeaba

„Locuim într-o zonă cu multe străzi cu sens unic. A trebuit să ies seara, să reîncălzesc maşina, şi apoi să caut un loc de parcare pe străzi în general ocupate fie de maşinile riveranilor, fie de troieni de zăpadă. Am ocolit tot Parcul Bălcescu, ca să pot ajunge pe Avram Iancu şi abia apoi să pot intra pe Kogălniceanu, unde am găsit loc lângă Pompieri. Dimineaţă m-am trezit mai devreme ca să îmi readuc maşina pe strada mea, pentru care am abonament de parcare. Căci altfel riscam o amendă. Însă strada nu s-a deszăpezit. Oricum, nu înţeleg la ce mai vin acum, la o săptămână de la începutul ninsorilor, să ne cureţe parcările pe care ni le-am eliberat singuri, cu lopata. Data viitoare, când va ninge, am să curăţ cu lopata nu doar trotuarul ci şi strada din faţa casei mele, ca să nu mai îmi împingă cu plugul zăpadă îngheţată pe maşină. Căci oricum, tot eu am lopătat-o până la urmă şi zăpada adunată de pe carosabil. Sâmbăta trecută, plugul mi-a ciupit ici-colo vopseaua de pe portieră iar, în plus, mi-am găsit o roată dezumflată. Nu spun că-i sigur, dar e posibil să fi deplasat anvelopa de pe geantă cu nămeţii împinşi spre maşină”, ne-a relatat un locatar de pe Cuza Vodă.

La rândul ei, Poliţia Locală ne-a informat că neînţelegerea a venit de la RER Ecologic Service, care nu a mai apucat să deszăpezească miercuri noapte strada. Punctul de vedere al RER nu îl putem nota încă, fiindcă nu am reuşit să-i prindem la telefon pe Şeful de Sector, Paul Teofil sau pe directorul de producţie Ionel Ban. Iar omul de servici de la dispeceratul RER nu a fost la curent cu situaţia.

C.H.

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !