Au experimentat viaţa elevilor din Polonia

Au experimentat  viaţa elevilor din Polonia
„Stay at school, your job will be cool” a fost poiectul la care au participat elevii din Ştei la Radom, Polonia în perioada noiembrie-decembrie 2016.

Cu decembrie întoarcem ultima filă din calendar : zile scurte si reci, soare palid și cer plumburiu, cu alte cuvinte, iarna si-a intrat în drepturi. Privind cu melancolie în urmă la anul care s-a scurs, facem o retrospectivă a ceea ce am realizat, după cum căutăm soluții pentru anul care vine : cum ar trebui să muncim pentru ca aspirațiile noastre, cele mai frumoase vise, să devină realitate.

Educația, ca orice domeniu de activitate, cunoaște de la un an la altul schimbări radicale menite să ridice calitatea învățământului românesc la standarde europene. Există la români acel rezervor de forță interioară, nădejdea că orice piedică poate fi înlăturată prin puterea minții, prin voință și sete de cunoaștere. Pe bună dreptate, vechiul proverb românesc „Omul sfințește locul ” se adeverește încă o dată la Colegiul National „Avram Iancu” Ștei. Dascăli și elevi muncesc cu dragoste și dăruire, îmbrățișând cele mai diverse domenii de afirmare.

steip

21 octombrie 2016 rămâne o dată memorabilă în agenda de lucru a scolii. Aici, în cadrul săptămânii „Școala Altfel” a fost lansat proiectul de parteneriat strategic pentru educație școlară: „Stay at school, your job will be cool”, având ca parteneri: Spojena Skola Internatna Zdana – Slovacia; Zespol Szkol Integracyjnych W Radomiu – Polonia; Zakladni Skola Logopedicka S.R.O. – Republica Cehă.

Urmare a lansării acestui proiect, în perioada 27.11-03.12 2016 s-a desfășurat în Radom, Polonia prima activitate transnațională de predare /formare /învățare a elevilor participanți : Crișan Giulia Anastasia, Popa Oana Elena, Călin Oana Cosmina și Galea Georgiana alături de cei doi profesori însoțitori: Bara Adela și Fărcuț Andreea.

Echipa de proiect: prof. Cristian Andru – responsabil de proiecte; prof.Emanuel Coroiu – responsabil financiar – consilier școlar, Andreea Dumbravă-responsabil cu materialele didactice și psiho – pedagogice; prof. Adela Bara-responsabil IT; prof. Alina Niculae – responsabil cu promovarea și diseminarea proiectului; prof. Cornelia Frai – responsabil cu pregătirea lingvistică și culturală.

stei5

Ce spun elevii?

Galea Georgiana, IX A „în proiectul Stay at school, your job will be cool am avut parte de experiențe noi și surprinzătoare. În Polonia am cunoscut copii de vârsta mea cu care am legat prietenii. Am avut ocazia să îmi exersez vorbirea în limba engleză, astfel cunoscând o cultură nouă, oameni noi. A fost o experientă minunată pe care sigur nu o voi uita!”

Popa Oana, IX B: „Acest proiect a însemnat pentru mine o experiență pe care nu aș fi vrut să o ratez, deoarece am experimentat viața unui elev polonez. Cu această ocazie, singurul lucru pe care mi-l doresc este ca școlile și sistemul de învățământ din România să ajungă la nivelul celor din Polonia”.

stei4

Fie ca spiritul creativ, dorința de afirmare și munca în parteneriat să ofere perspective și să deschidă orizonturi spre realizarea socio – profesională și implinirea tuturor idealurilor.

Profesor : Petronela Heredea

Şcoala în Polonia

Prezentarea școlilor participante; participare la ora de educaţie fizică (aerobic, volei), de matematică, chimie; vizita la o școală profesională (modă/fotografie/estetică și igienă/croitorie); vizita la o şcoală cu profil mecanic dotată cu ateliere ultra moderne și stație; vizita la primărie; întâlnire cu un expert în orientarea profesională; discuții despre cele mai căutate meserii; rata șomajului; vizita la o școală de arte-ora de desen cu cărbune pentru elevi; atelier de lucru manual (confecționare de pernițe pentru ace – elevi si poșete-profesori); atelier de robotică – profesori; vizită la laboratorul de poliție (amprentare+vizionarea unui film despre dresajul câinilor polițiști); demonstrație dresaj întâlnire cu părinți, elevi, absolvenţi; ora de engleză (elevi); vizită la un liceu de muzică.

stei



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase