Au expertizat Podul Dragoş Vodă

9Comentarii
Au expertizat Podul Dragoş Vodă
Expertiza tehnică a Podului din zona Dragoş Vodă a pus în evidenţă anumite probleme la construcţia existentă (armături ruginite; tablier metalic care prezintă zone cu rugină; de asemenea, la deschiderea centrală a podului, tablierul metalic prezintă o săgeată măsurată de 16 cm, fiind necesară realizarea unei contrasăgeţi etc).

În perioada următoare, firma Aquacons va realiza studiul de fezabilitate al proiectului, acesta urmând să fie finalizat până la data de 20 iulie şi supus aprobării în şedinţa ordinară a Consiliului Local din luna iulie.

În studiul de fezabilitate vor fi prevăzute atât lucrările de intervenţie (lucrări pentru corectarea deficienţelor constatate la construcţia existentă), cât şi lucrări necesare pentru finalizarea obiectivului şi intrarea în utilizare a podului.

Va urma apoi o negociere directă cu actualul constructor, firma Construcţii Bihor pentru realizarea proiectului tehnic şi a construcţiei. După realizarea studiului de fezabilitate se va cunoaşte durata de realizare şi valoarea lucrării.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor