Au făcut „instrucţie” cu Dinamo

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Au făcut „instrucţie” cu Dinamo
CSM Digi a câştigat ambele întâlniri cu echipa bucureşteană, cu scorurile de 12-7 şi 12-8.

Vicecampioana CSM Digi nu a întâmpinat probleme în „dubla” cu Dinamo, din etapa a 5-a a Superligii Naţionale de polo. Orădenii au obţinut două victorii absolut meritate, după meciuri în care nu s-a pus niciun moment problema învingătoarei.

Cele două partide au avut desfăşurări asemănătoare. În ambele întâlniri, CSM Digi a început „în trombă”, detaşându-se pe tabela de marcaj încă din primul sfert, scoruri 4-0 sâmbătă, respectiv 5-2 duminică. În continuare, orădenii şi-au conservat şi mărit avantajul. În partida a doua, dinamoviştii s-au apropiat la un singur gol, scor 6-5, în sfertul secund. A fost însă un simplu „foc de paie”, pentru că Vancsik şi Rocca au readus rapid lucrurile la normal, marcând pentru 8-5.

În sferturile patru ale ambelor meciuri, antrenorul Dorin Costrăş a introdus în bazin cu precădere jucătorii de rezervă şi juniorii. Partida de duminică s-a încheiat cu un episod neplăcut, Szabó István văzând cartonaşul roşu, după o altercaţie cu un adversar, când mai erau 8 secunde de joc. „A fost un gest inutil, care dovedeşte că nu ştim să ne abţinem de la provocări”, a explicat antrenorul Dorin Costrăş.

Şi-au consolidat locul 2

Prin victoriile în faţa celor de la Dinamo, CSM Digi s-a detaşat în clasament în faţa contracandidatelor Dinamo şi Corona Sportul Studenţesc, consolidându-şi locul secund, în condiţiile în care primul loc este acontat, aprioric, de către CSA Steaua.

Antrenorul Dorin Costrăş s-a arătat mulţumit de evoluţiile echipei sale. „Sunt bucuros pentru aceste victorii, pe care le-am anticipat de altfel. Echipa a făcut două meciuri destul de bune, iar victoriile nu pot fi contestate. Am reacţionat bine în momentul în care adversarul s-a apropiat. De asemenea, juniorii şi jucătorii mai tineri au reuşit să păstreze avantajul atunci când au intrat în bazin”, ne-a declarat antrenorul CSM Digi.

Etapa viitoare, CSM Digi va juca tot în bazinul propriu, cu Amefa Arad, iar în ultima rundă a turului se va deplasa la Bucureşti, pentru derby-ul cu CSA Steaua Stirom.

CASETA TEHNICĂ

Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”
CSM Digi – Dinamo Bucureşti 12-7 (4-0, 3-3, 4-2, 1-2) şi 12-8 (5-2, 3-4, 3-0, 1-2)
CSM Digi: G. Pjetlovic, Gavriş – portari; Vancsik 0+1, Dobre, Czenk 1+0, I. Szabó 4+2, R. Szabó 2+1, Rocca 2+2, Kováts 0+1, Gergelyfi 1+3, R. Georgescu 0+1, Koopman 1+1, Remeş 1+0, N. Ilisie. Antrenor: Dorin Costrăş. Secund: Ciprian Câmpianu
Dinamo: Ţic, Nagy – portari; Buică, Filotti 1+0, Fulea 2+1, Sachetti, Prioteasa 0+1, Dragomirescu, Demeter 0+2, Iliescu 1+0, Fornea 3+0, A. Georgescu 0+3, Vrânceanu 0+1. Antrenor: George Georgescu
Arbitri: Mihnea Alexandrescu (Cluj-Napoca), Mihai Bălănescu (Bucureşti)



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !