Au împins un avion al cărui tren de aterizare îngheţase

Au împins un avion al cărui tren de aterizare îngheţase
Se întâmplă în Rusia. Câțiva pasageri au fost nevoiţi să împingă un avion pentru a putea decola, după ce trenul de aterizare a îngheţat din cauza temperaturilor scăzute înregistrate pe aeroportul din oraşul Igarka, situat în Siberia.

Din cauza sistemului de frânare înghețat al avionului, remorcherul nu a putut tracta avionul până pe pista de decolare, potrivit Parchetului general al Rusiei.

„Pasagerii aflaţi la bord au coborât din avion şi au început să îl împingă pe pistă”, se arată într-un comunicat.

Un pasager a filmat acțiunea, aproximativ 20 de bărbați, îmbrăcaţi cu haine groase, împingând marţi avionul de tip Tupolev 134 pe pistă. Avionul a ajuns la Krasnoiarsk după aproape trei ore de zbor.

Minus 40 de grade Celsius se înregistrau miercuri la Igarka.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !