Au inaugurat Parcul Goga 2 din Marghita

Au inaugurat Parcul Goga 2 din Marghita
“Întotdeauna este loc de mai mult şi de mai bine”, este motto-ul sub care directorul C.N.”O.Goga”Marghita, d-l prof. Marcel Emil Sas a inițiat în anul 2011 proiectul prin care s-a urmărit amenajarea unui loc în care să fie posibilă îmbinarea educației cu relaxarea- Parcul Goga 1.

La o diferență de exact 2 ani şi sub acelaşi motto, s-a reuşit amenajarea unui alt spațiu, de data aceasta cu o altă destinație dar cu acelaşi impact asupra tuturor, respectiv un spațiu de joacă destinat elevilor din cadrul C.N.”O.Goga”2.(colegiul nostru dispunând de două locații diferite-Goga 1 cls.VII-XII respectiv Goga 2 cls.0-VI).

Este un alt proiect important pentru noi, proiect finanțat prin câştigarea Premiului II, secțiunea “Şcoala Anului”2011, la Gala Premiilor în Educație “Fundația Dinu Patriciu”în colaborare cu următoarele instituții/firme:Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Marghita, Belleto Impex, Euranda Spedition, Porti Forjate, Semaca Trans, Danida Exim, Marmob, Salubram şi Stilo Evora.

Astfel că luni,3 iunie 2013, în săptămâna dedicată lor, “copiii”de la C.N.O.Goga au asistat cu toții la inaugurarea spațiului de joacă mult aşteptat. Inaugurarea a avut loc într-un cadru festiv,cu invitați de seamă: din partea Primăriei Municipiului Marghita,d-l primar Pocsaly Zoltan, d-l viceprimar Lazăr Ioan, din partea Consiliului Local, domnii consilieri Claudiu Ciarnău si Emil Şandor, din partea Inspectoratului Județean Bihor d-l inspector Florin Nergruțiu precum şi sponsorii care au contribuit la reuşita realizării parcului.

Beneficiarii direcți ai acestui proiect sunt elevii claselor primare şi gimnaziale(cls. 0-VI )precum şi cadrele didactice care îşi desfăşoară activitatea în cadrul C.N.”O.Goga”, iar printre beneficiarii indirecți se vor număra părinții elevilor şi comunitatea locală.

Proiectul are ca obiective principale creşterea numărului de activități recreative pe parcursul pauzelor(sub atenta supraveghere a profesorilor însoțitori), precum şi după orele de curs(în regim afterschool), antrenarea elevilor în activități în aer liber, creşterea numărului de activități extraşcolare.

Realizarea acestiu spațiu urmăreşte de asemenea creşterea interesului pentru activități în aer liber într-un mediu curat şi sănătos, îmbunătățirea calității vieții,elevii dezvoltându-şi capacitatea de păstrare şi îngrijire a unor spații pentru relaxare.

Ecourile din partea elevilor nu au întârziat să apară.După cum menţiona eleva colegiului nostru,Ştefania Gergely,vicepreşedinte al Consilului Judeţean al elevilor, vicepreşedinte al Consilului Regional al Elevilor precum şi membru al Consilului Naţional al Elevilor….”Ideea de a creea un parc special pentru colegii noştri mai mici, a surâs tuturor. Noi ,liceenii, având deja un parc de recreere, am susţinut iniţiativa şcolii de a oferi un spaţiu asemănător şi celor mici.Produsul final a fost exact aşa cum ne aşteptam:frumos, plin de culoare şi voie bună-elemente esenţiale în copilăria fiecăruia dintre noi.Evenimentul de inaugurare a fost unul elegant şi la subiect.Faptul că acest parc a fost construit şi din materiale reciclate, provenite din fosta tribună din curtea liceului, a fost un lucru extrem de inovativ şi folositor, atât pentru mediu cât şi pentru buget.Ne bucurăm şi noi de fericirea celor mici şi sperăm că printr-o bună conduită şi respectare, parcul să primească cât mai multe generaţii de copii. Esenţa întregului proiect a fost şi va fi întotdeauna bucuria copiilor”….

  prof. Simona Stoianovici

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !