Au început controalele pentru cererile de subvenții

Au început controalele pentru cererile de subvenții
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a dat startul controalelor administrative și celor preliminare pentru cererile de subvenții depuse de fermierii români. Aceste verificări se vor încheia la data de 1 iulie 2019.


Potrivit Ghidului informativ APIA pentru solicitanții de plăți directe și ajutoare naționale tranzitorii în sectorul vegetal, Campania 2019, ,,controale administrative” înseamnă controalele care au ca scop verificarea corectitudinii şi exhaustivităţii informaţiilor furnizate în cererea unică de plată, în documentele ataşate acesteia sau în alte declaraţii, a respectării conformităţii cu toate criteriile de eligibilitate, cu angajamentele şi cu alte obligaţii privind schema de ajutoare şi/sau măsura de sprijin în cauză, a condiţiilor în care este acordat ajutorul şi/sau sprijinul, a cerinţelor şi a standardelor relevante pentru ecocondiţionalitate, conform art. 24 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 809/2014 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1.306/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte sistemul integrat de administrare şi control, măsurile de dezvoltare rurală şi ecocondiţionalitatea, denumit în continuare Regulamentul (UE) nr. 809/2014.

“Controlul vizual” înseamnă controlul administrativ privind completitudinea, coerenţa, plauzibilitatea şi corectitudinea datelor din cererea unică de plată, a documentelor ataşate cererii, precum şi a documentelor doveditoare privind utilizarea terenului declarat. Controlul vizual se realizează la primirea cererii unice de plată sau a modificărilor acesteia în prezenţa fermierului.

Ce duce la sancționarea fermierilor care cer subvenții pentru anul de cerere 2019? Identificarea de către APIA a uneia sau mai multor neconformități. APIA le explică fermierilor, în același Ghid, ce înseamnă neconformitate.

,,Neconformitate” înseamnă, în cazul criteriilor de eligibilitate, al angajamentelor sau al altor obligaţii legate de condiţiile de acordare a ajutorului sau sprijinului, orice nerespectare a acelor criterii de eligibilitate, angajamente sau alte obligaţii sau, în cazul ecocondiţionalităţii, neconformitatea cu cerinţele de reglementare în materie de gestionare din cadrul legislaţiei Uniunii Europene, cu standardele privind bunele condiţii agricole şi de mediu ale terenurilor, definite de statele membre în conformitate cu articolul 94 din Regulamentul (UE) nr. 1.306/2013, sau cu cerinţa privind întreţinerea pajiştilor permanente menţionată la articolul 93 alineatul (3) din acelaşi regulament.

Conform termenelor stabilite prin Ordin al ministrului agriculturii, în aceeași perioadă, 1 iunie 2019 – 1 iulie 2019, APIA va selecta fermierii pentru eșantionul de control.Tot în această perioadă, APIA face verificări preliminare în ferme pe un eșantion ales pentru controlul respectării normelor de ecocondiționalitate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !