Au inceput lucrarile de reparatie a pistei Aeroportului Timisoara

De Bogdan Marta
Au inceput lucrarile de reparatie a pistei Aeroportului Timisoara
Au inceput lucrarile de reparatie a pistei Aeroportului Timisoara
Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara Traian Vuia a semnat contractul pentru lucrările de reparaţii la pista de aterizare-decolare. Prima intervenţie a avut loc în noaptea de miercuri spre joi.

Zilele trecute, directorul Aeroportului Internaţional Timişoara, Dan Idolu, declara că unul dintre cele mai importante proiecte este cel de reparare a pistei de decolare-aterizare, care în acest moment este plină de gropi. Lucrările au început în această săptămână. Valoarea totală a lucrării este de 14.617.794,06 lei (echivalentul a 3.208.611,89 euro), inclusiv cheltuieli financiare şi TVA. Contractul a fost atribuit în urma unei licitaţii publice, care a fost câştigată de firma timişoreană S.C. Albix General Construcţii S.R.L. Durata efectivă a lucrărilor va fi de 90 de zile.

Prima intervenţie la pistă a avut loc în noaptea de miercuri spre joi. În următoarele săptămâni vor fi refăcute dalele de beton şi rosturile şi se va pregăti pista pentru operaţiunea de asfaltare. A doua intervenţie va avea loc anul viitor, când, imediat ce vor permite condiţiile meteo, se va aşterne un strat asfaltic.

Lucrările se vor efectua pe timp de noapte şi în perioadele fără trafic aerian, astfel încât orarul să nu fie schimbat, iar pasagerii să nu fie afectaţi de aceste operaţiuni. Pe toata perioada lucrărilor, Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia va rămâne deschis traficului aerian.

„În urma studiilor făcute în prealabil de firme specializate, s-a constatat că infrastructura pistei este bună, nu exista probleme în ceea ce priveşte structura de rezistenţă. Ceea ce s-a deteriorat a fost stratul asfaltic care va fi refăcut prin această lucrare. Astfel se va îmbunătăţi planeitatea pistei şi, implicit confortul pasagerilor în momentul în care aeronavele desfăşoară operaţiuni de aterizare sau decolare. Vreau să vă asigur că principalul nostru obiectiv este asigurarea siguranţei zborului”, spune directorul general al Aeroportului Internaţional Timişoara “Traian Vuia”, Daniel Idolu.

Suprafaţa totală a pistei de decolare-aterizare a Aeroportului Internaţional Timişoara este de 3500 m lungime şi 45 m lăţime, totalizând 157.500 mp, pe care pot opera aeronave de orice capacitate.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase