Au intrat oficial în catedrală

Au intrat oficial în catedrală
Dupa 47 de ani, greco-catolicilor li s-a retrocedat Biserica „Sfântul Nicolae”. Puzderie de lume s-a adunat duminica la Biserica „Sfântul Nicolae”, cu ocazia intrarii oficiale a greco-catolicilor în lacasul de cult.

Biserica episcopala s-a dovedit neîncapatoare pentru multimea de credinciosi, sute de persoane fiind nevoite sa urmareasca slujba din strada, prin intermediul difuzoarelor. Gratie organizarii exemplare, cercetasii formând un cordon în jurul bisericii, permitând intrarea unui numar limitat de oameni, totul s-a derulat civilizat, fara îmbulzeala.


La eveniment au participat numerosi înalti prelati din tara si de peste hotare, între care nuntiul apostolic la Bucuresti, arhiepiscopul Jean Claude Perisset, cardinalul ucrainean Lubomir Husar, episcopi greco-catolici si romano-catolici din Ungaria, Slovacia, Italia si Germania. Autoritatile locale au fost reprezentate de viceprimarul Mihai Groza. Au fost prezenti si reprezentantii Episcopiei Ortodoxe Române a Bihorului si Salajului, în frunte cu PSS Petroniu Salajanul.

Transmis în direct


Liturghia arhiereasca a fost oficiata de episcopul de Oradea, Virgil Bercea. Dupa ce mai multi preoti au împartit credinciosilor sfânta împartasanie, vicarul episcopal Florian Gui a dat citire salutului Sfântului Parinte Benedict al XVI-lea. În continuare s-au adresat multimii episcopii Virgil Bercea si Petroniu Salajanul, respectiv secretarul de stat Ioan Lemeni de la Ministerul Culturii si Cultelor. Evenimentul a fost transmis în direct de TelePace, postul de televiziune al Vaticanului.

Pengo Zoltan