Au învăţat, jucându-se cu poliţiştii

Au învăţat, jucându-se cu poliţiştii
ORADEA – Micuţii de la Grădiniţa 53 de pe strada Călugăreni s-au întâlnit azi cu agenţii Alin Hexan şi Marius Vasi, de la Poliţia de Proximitatea, care le-au explicat câteva dintre regulile de circulaţie care li se adresează.

Poliţiştii i-au implicat pe copii în diverse jocuri, totul într-o atmosferă foarte destinsă, pe placul micuţilor, fiind răsplătiţi de aceştia cu colinde şi poezii.

„Acţiunea face parte din programul IPJ Bihor «Sunt copil viaţa mea are prioritate». Prin activităţile derulate în cadrul grădiniţelor dorim implementarea corectă a primelor norme de legislaţie rutieră, şi încercăm totodată apropierea copiilor de instituţia noastră”, explică agentul şef adjunct Marius Vasi.

„Trebuie să ne educăm copiii de mici. Ei sunt acum foarte receptivi şi interesaţi şi contribuim astfel la reducerea numărului accidentelor în care sunt implicaţi copiii. Efectul acestor activităţi o să se vadă peste câţiva ani”, crede inspector principal Ioana Indrieş, şefa Compartimentului de Prevenire din cadrul IPJ Bihor.

Micuţii au primit din partea poliţiştilor şi câteva pliante cu caracter preventiv şi educativ pentru părinţi. Ei au mai vizionat şi un filmuleţ în care le-a fost explicat modul cum trebuie să traverseze corect strada şi unde să se ferească să se joace.

„Orice întâlnire cu Poliţia este binevenită, mai ales că este o activitate îndrăgită de copii. Noi le transmitem copiilor cunoştinţe referitoare la regimul de circulaţie, cunoştinţe reflectate în desene, cântece sau poezii despre poliţişti şi regulile de circulaţie. Impactul asupra lor este cu atât mai mare când informaţia este transmisă de cadre specializate”, spune Aurica Beleiu, directoarea Grădiniţei nr. 53.

La finalul întâlnirii copiii au făcut „cunoştinţă” cu maşina de poliţie, fiind extrem de entiziasmaţi când poliţiştii le-au dat voie să pornească pentru câteva momente sirena.

„Mi-a părut bine că m-am întâlnit cu poliţiştii. Mi-a plăcut foarte mult când ne-am jucat împreună şi am bătut din palme. Când voi fi mare aş vrea să mă fac poliţist, ca să fac dreptate şi ca să-i învăţ pe copii să circule corect”, mărturiseşte Sebastian Ghiurău.

„A fost interesant. Am învăţat cum să circulăm şi unde e voie să ne jucăm. Mi-ar place să mai fim vizitaţi de poliţişti”, spune şi colega lui, Iulia Frater.

Ovidiu Morcan



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase