Au învăţat să salveze vieţi

Au învăţat să salveze vieţi
ORADEA - Două echipe de studenţi ce fac parte din Asociaţia Studenţilor Medicinişti din Oradea au poposit azi la Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” pentru a-i iniţia pe elevi în tehnicile de resuscitare, potrivit noilor protocoale dar şi alte aplicaţii necesare salvării vieţii unor victime în diverse situaţii.  Video

Studenţii, în frunte cu Carmen Vereş, coordonatorul acestui proiect, le-a explicat elevilor care sunt cele patru verigi ale lanţului supravieţuirii, punând accentul pe primele două: recunoaşterea precoce a semnelor de alarmă şi apelarea numărului unic de urgenţă 112, apoi trecerea la cea de-a două verigă: acordarea suportului vital de bază. Celelalte două verigi, defibrilarea şi acordarea suportului vital avansat sunt efectuate doar de către specialiştii în urgenţe. Pentru a vedea practic cum se realizează suportul vital de bază, studenţii au folosit un manechin, arătând pe acesta cum se realizează corect compresiile toracice şi respiraţia gură la gură. Elevii au privit cu interes aplicaţiile practice, câţiva dintre ei efectuând ei înşişi aceste tehnici pe manechin.

Un ajutor important

„Într-adevăr, a fost foarte interesant, deşi nu credeam. După ora asta, cred că pot şi eu să acord primul ajutor în anumite situaţii”, ne-a declarat unul dintre elevi. „Aceste ore sunt binevenite. La liceul nostru avem în general clase cu profil tehnic. Oricând aceşti elevi vor fi expuşi pe viitor la diferite riscuri. Totodată, numărul accidentelor rutiere a crescut în mod îngrijorător. Trebuie să ştie să acorde primul ajutor. De asemenea se poate întâmpla ceva neprevăzut în vreo excursie”, afirmă prof. Aurora Tabacu, directorul adjunct al licelului.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !