Au luat pârtiile cu asalt

1Comentariu
La Hidişel a fost mare veselie
La Hidişel a fost mare veselie
Ninsorile de săptămâna trecută i-au determinat pe amatorii de schi şi săniuş să urce pe pârtii.

„Cum nu a fost zăpadă până acum şi cum a nins toată săptămâna trecută, toată lumea s-a urcat în maşini şi a pornit spre Vârtop-Arieşeni. A fost cea mai mare afluenţă de turişti din acest sezon”, spune  Radu Tănase, manager de proiecte la „extreme Zone Aventure”, firmă care organizează evenimente la Arieşeni. Pentru acest week-end era plănuită o competiţie de airbording la Arişeni, sport nou în România, foarte apreciat de cei care participă la teambuilding.„Am renunţat la competiţia de airbording fiindcă pe una dintre pârtii afluenţa de turişti a fost foarte mare, iar pe cealaltă trebuiau făcute nişte amenajări, fiindcă astfel e riscant”, spune Radu Tănase. Firma pe care o conduce şi-ar putea schimba strategia în ceea ce priveşte organizarea evenimentelor. „Trebuie să ne reorientăm, să atragem turiştii şi cu altceva, în condiţiile schimbărilor climatice. Asta chiar dacă la Arieşeni sezonul ar mai putea dura 2-3 luni”. Viitorul sună bine pe pârtia aflată în administrarea localităţii Nucet. Asta fiindcă primarul Costel Sârghie mizează pe ministrul Turismului Elena Udrea care a promis, la început de an, că va investi la Nucet. În acest context, Sârghie speră ca pârtia să fie gata înainte de termen, chiar la vară. Şi proprietarii de pensiuni s-au pregătit pentru a-i atrage pe turişti. Preţurile la cazare au fost păstrate la nivelul anului trecut, ba unii au făcut şi reduceri.

Cu sacul, la Hidişel

La 120 de lei camera dublă cu toate utilităţile, se putea petrece o noapte în staţiune.  La teleschi, trebuia să scoţi din buzunar 2 lei urcarea pentru adulţi, 1 leu urcarea pentru copii. Închiriatul echipamentului costă 25 de lei. Pentru cei care au dorit să se încălzească, un pahar de ceai cald, costă 2,5 lei, iar un pahar de vin fiert ceva mai mult, adică 3 lei. Şi pârtia de la Hidişel a fost asaltată de orădeni. Cu punga, cu sacul, cu bobul sau săniile, aceştia au descălecat din maşini la baza pârtiei şi au petrecut ore minunate, în ultima zi de vacanţă. Din păcate pentru investitorul de la baza pârtiei din Hidişel, foarte puţini turişti au schiat. La Stâna de Vale, o staţiune în care turiştii din Ungaria se simţeau extraordinar, practicanţii schiului sunt tot mai rari fiindcă pârtia nu e amenajată şi există risc mare de accidente. Un împătimit al schiului care a vizitat recent Stâna de Vale spune că, acolo pârtia ar fi mai bună ca cea de la Arieşeni, dacă s-ar tăia aproximativ 200 de copaci şi s-ar investi în amenajare.

V.B.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor