Au luptat pentru o cauză nobilă

1Comentariu
Au luptat pentru o cauză nobilă
Au luptat pentru o cauză nobilă
Bihorenii au dovedit că ştiu să fie solidari cu un om aflat în suferinţă. Vineri seara, Sala Sporturilor a fost luată cu asalt de iubitorii sporturilor de contact, dornici să contribuie la dorinţa de a avea o nouă viaţă a fostului campion la culturism Balogh Wittman Romeo (21 ani), imobilizat în scaun cu rotile.  Au luptat pentru o cauza nobila II 11.08.2006

Pentru Romi au urcat în ring luptători cunoscuţi, începând cu Ciprian Sora şi continuând cu Adrian Stanca sau Alexandru Lungu. Scopul galei a fost atins. Pentru continuarea tratamentului sportivului s-au adunat peste 500 de milioane lei vechi.

Aceştia au rezultat din vânzarea biletelor de intrare, precum şi din licitarea tricourilor pe care era imprimat chipul lui Balogh Romeo. Licitaţia a fost extrem de spectaculoasă, fiind plătite sume de la un milion până la 50, 60 şi chiar 100 de milioane lei vechi pentru un tricou. În plus, un om de afaceri care a dorit să rămână anonim a decis să-l sponsorizeze pe Romeo cu 5.000 de euro, în cinci rate.

Oradea a învins

Gala a început cu un antrenament demonstrativ oferit de cunoscutul luptător K1 Ciprian Sora, cel mai asaltat sportiv de către vânătorii de autografe. Concepută ca un meci Oradea versus România, gala a fost câştigată cu 5-4 de bihoreni. Printre cei care au punctat pentru Oradea s-au numărat Alin Tătar, Daniel Bolba, Ionuţ Vancea, Adrian Stanca şi Alexandru Lungu. Partida Cosmin Cricleviţ (Oradea) – Constantin Pasniciuc (Bucureşti) s-a încheiat la egalitate, iar meciul Mucsi Istvan (Oradea) – Ioan Maftei (Deva) nu s-a disputat, deoarece ultimul a avut un accident de maşină şi nu a mai ajuns la Oradea. Cele mai aşteptate meciuri au fost cele ale greilor.

Din păcate, Dacian Bungău a pierdut cu timişoreanul Răzvan Gonciulea, aceeaşi soartă având-o şi Kajcza Antal. Salontanul Andrei Buz a fost învins şi el de ieşeanul Cătălin Moroşan. Obişnuit în luptele de pride şi kempo, Buz şi-a lovit adversarul când era la pământ, fiind huiduit copios de spectatori, care au început să-l încurajeze pe adversar. La un moment dat meciul era să fie oprit din cauza faptului că în ring şi în zona limitrofă au zburat flacoane care-l vizau pe Buz, după ce acesta l-a lovit din nou, nesportiv, pe Moroşan, aflat la podea.

Meciul coloşilor

Revenit în ring după o pauză de aproape doi ani, fostul campion la box Adrian Stanca l-a învins, decizie 3-0, pe băimăreanul Artur David, cu toate că era dezavantajat de alonjă. Ultimul meci a adus în faţa spectatorilor doi coloşi.

Orădeanul Sandu Lungu (170 kg) şi piteşteanul Ionuţ Dinu (140 kg) s-au luptat în stil pride. Lungu a avut nevoie de mai puţin de două minute pentru a-l învinge pe Dinu, nevoit să abandoneze.

„Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de mine”, a spus la final Balogh Wittman Romeo, care a urmărit gala din colţul ringului, alături de membrii familiei sale.

Teodor Biriş



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor